Dobre a dat explicaţii despre grupurile de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, a dat explicaţii, luni, conducerii PD cu privire la declaraţiile preşedintelui referitoare la grupurile de interese din jurul ministerului pe care Dobre

Ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, a dat explicaţii, luni, conducerii PD cu privire la declaraţiile preşedintelui referitoare la grupurile de interese din jurul ministerului pe care Dobre îl conduce, titularul portofoliului spunând că afirmaţiile lui Băsescu îl vizează "în sens generic". Preşedintele PD, Emil Boc, a declarat, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PD, că l-a întrebat pe Gheorghe Dobre despre declaraţiile preşedintelui Băsescu. Conform lui Boc, Dobre ar fi susţinut că declaraţia preşedintelui Traian Băsescu a vizat în sens generic Ministerul Transporturilor, care, alături de alte ministere, constituie în mod tradiţional o sursă potenţială de interese. Boc a precizat că punctul de vedere al lui Dobre a fost împărtăşit şi de "alţi colegi".

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite