Dobânzile obligaţiunilor pot depăşi 10% până la sfârşitul anului 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudia Butac, general manager al ABN Securities, apreciază că piaţa instrumentelor cu venit fix va contribui considerabil la dezvoltarea BVB Piaţa obligaţiunilor şi-ar putea spori în

Claudia Butac, general manager al ABN Securities, apreciază că piaţa instrumentelor cu venit fix va contribui considerabil la dezvoltarea BVB

Piaţa obligaţiunilor şi-ar putea spori în acest an atractivitatea pentru investitori nu numai datorită gradului redus de risc pe care îl presupune, ci şi ca urmare a perspectivelor de creştere a ratelor dobânzii. Politica monetară a băncii centrale ar putea aduce din nou randamente anuale cu două cifre pe acest segment, afirmă analiştii din piaţa de capital.

Unul dintre avantajele pieţei româneşti de capital este reprezentat de potenţialul ridicat al segmentelor prea puţin exploatate, precum instrumentele cu venit fix şi produsele derivate. "România, prin natura ei, este o ţară de jucători, apetitul este mai mare pe risc.

Dacă excludem perioada din noiembrie (când efectele crizei subprime s-au resimţit foarte mult) până acum, piaţa ajunsese la nişte maxime la care investitorii, cu precădere români, şi-au dorit câştiguri mari", subliniază Claudia Butac, directorul general al ABN Securities.

ABN Securities şi-a câştigat un loc în top 10 pe piaţa de intermediere financiară de la relansarea care a avut loc în urmă cu aproape un an prin valorificarea sectorului mai puţin dezvoltat al obligaţiunilor. "Există un segment foarte clar definit al celor care investesc în obligaţiuni. Fie politica lor le impune ca plasamente în instrumente cu risc mic/mediu (asigurători, fonduri de pensii, administratori de fonduri monetare), fie sunt investitori care aleg obligaţiunile ca instrumente pe termen lung, alternativă la tot ce înseamnă plasamentul în cash (depozite)", subliniază Claudia Butac.

Piaţa românească începe să se mişte

Managerul ABN Securities apreciază că, până la sfârşitul acestui an, randamentele obligaţiunilor nou emise ar putea depăşi 10%. "În condiţiile în care statul este dispus să ofere dobânzi mai mari de 9,5% pe an, este clar că piaţa va ajunge la randamente anuale cu două cifre", spune Butac.

Săptămâna trecută, Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) a organizat o licitaţie pentru titluri de stat cu discount, în valoare de un miliard de lei. Nivelul mediu ponderat al randamentului la care s-a adjudecat oferta a fost de peste 9%. La jumătatea lunii însă, BNR şi MEF au respins toate ofertele băncilor pentru titlurile de stat de tip benchmark în valoare de un miliard de lei, considerând ofertele la un nivel neacceptabil (rata cuponului era stabilită la 6,75%).

În plus, criza financiară care afectează pieţele bursiere a orientat o parte din investitori de pe active riscante (acţiuni) pe active mai sigure (de tipul obligaţiunilor). Ca răspuns la corecţiile susţinute de pe piaţa acţiunilor, piaţa obligaţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în intervalul noiembrie-ianuarie, o dinamică deosebită, cele mai mari transferuri fiind perfectate cu obligaţiunile emise de Banca Europeană de Investiţii (BEI).

Obligaţiunile emise de BEI, în valoare totală de 300 milioane de lei, oferă o dobândă fixă de 7% pe an plătibilă anual, în luna mai, scadenţa obligaţiunilor fiind în mai 2014. Media randamentelor anuale asigurate de emisiunile făcute de emitenţi bancari pe piaţa românească (Banca Comercială Română, Banca Comercială Carpatica, ProCredit Bank şi BIRD) este de 7,82%, potrivit unui calcul al Intercapital Invest.

Viitorul aparţine marilor jucători

Case de brokeraj de renume pe pieţele internaţionale, precum Wood, Bear Stearns, Lehman Brothers, JP Morgan şi-au anunţat anul trecut intenţia de a intra pe piaţa autohtonă. Reprezentantul ABN Securities consideră însă că impactul numelor sonore nu va fi unul imediat.

"Chiar dacă nu vor activa direct pe piaţa românească, "paşaportul" obţinut poate reprezenta un punct de plecare pentru a atrage investitorii români pe pieţele externe. În aceste condiţii, concurenţa între intermediari ar putea fi stimulată, indirect", spune Claudia Butac. În ceea ce priveşte evoluţia şi reconfigurarea pieţei de intermediere financiară, managerul ABN Securities este de părere că viitorul aparţine marilor jucători din piaţă. "Capacităţile globale, expertiza, baza regională de clienţi sunt doar câteva dintre argumentele noastre", spune Butac.

Totodată, reprezentantul ABN nu exclude consolidarea unor jucători locali, specializaţi pe retail. În prezent, pe piaţa autohtonă activează 74 de intermediari financiari. ABN Securities a intermediat anul trecut la BVB tranzacţii în valoare totală de 1,29 miliarde de lei. În topurile lunare, compania a reuşit să devanseze jucători de renume precum BCR sau BRD Securities.

În condiţiile în care statul este dispus să ofere dobânzi mai mari de 9,5% pe an, este clar că piaţa obligaţiunilor va ajunge la randamente anuale cu două cifre
Claudia Butac
general manager ABN Securities

Dezavantajele pieţei autohtone de capital

În opinia managerului general al ABN Securities, principalele dezavantaje ale pieţei româneşti de capital sunt legate de lipsa de consistenţă în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse de autorităţile reglementatoare. În acelaşi timp, nivelul actual de comisioane perceput de CNVM, BVB şi Depozitarul Central face din piaţa românească o piaţă neatractivă.

"În mod paradoxal pentru un investitor, costurile legate de achiziţia, decontarea şi depozitarea instrumentelor emise pe pieţe externe sunt mai mici decât cele locale şi acest lucru se întâmplă în condiţiile în care vorbim despre decontări în valută şi depozitare în Euroclear sau Clearstream", precizează Claudia Butac.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite