Dobânzile la depozite prind din urmă inflaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima lună, dobânda medie anuală la economiile în lei a crescut cu aproape jumătate de punct procentual După ce, în ultima jumătate a anului trecut, dobânzile la depozite s-au

În ultima lună, dobânda medie anuală la economiile în lei a crescut cu aproape jumătate de punct procentual

După ce, în ultima jumătate a anului trecut, dobânzile la depozite s-au situat semnificativ sub nivelul inflaţiei, în momentul de faţă, acestea au început să recupereze din diferenţa faţă de creşterea preţurilor. Impulsionate atât de mărirea dobânzii-cheie, cât şi de lipsa de lichidităţi, tot mai multe bănci au majorat, în ultima perioadă, dobânzile aferente economiilor.

Dobânzile oferite de bănci pentru depozite s-au înscris, în ultimele săptămâni, pe un trend ascendent. Pentru un depozit în lei, constituit pe o perioadă de un an, băncile oferă o dobândă medie anuală de 7,31%, în creştere cu 0,39% puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat cu o lună în urmă, potrivit rapoartelor KTD Invest.

Deşi mai sunt şi bănci care încă mai oferă bonificaţii mai mici de 6,5% pe an, tendinţa se menţine de creştere. De exemplu, Raiffeisen Bank a lansat, la finele săptămânii trecute, o promoţie pentru sumele noi atrase de la populaţie în lei, pe trei luni, dobânda putând ajunge până la 10% pe an. Totodată, Piraeus Bank a decis o nouă creştere a dobânzilor pentru produsele de economisire.

Lipsa de lichidităţi constrânge băncile să atragă economii

Creşterile de până la 0,5% în cazul depozitelor în lei au dus nivelul dobânzii la peste 8% pe an, pentru oricare dintre perioadele de constituire. Există două cauze pentru care băncile au adoptat o politică de creştere a dobânzilor la economii. În primul rând, era de aşteptat o majorare a acestora ca efect al creşterii, din ultima perioadă, a dobânzii-cheie.

O a doua cauză este lipsa de lichidităţi cu care se confruntă, în momentul de faţă, băncile. "Pentru că există criză de lichidităţi atât la noi, cât şi pe pieţele externe, băncile au găsit ca soluţie atragerea de economii prin dobânzi mai mari", a explicat Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA).

Bonificaţiile acordate pentru depozite nu au reuşit, încă, să devanseze nivelul creşterii preţurilor. După deducerea impozitului pe dobândă şi a ratei inflaţiei, clientul sesizează, adesea, că nu iese în câştig. "Dobânzile plătite de bănci la depozitele în lei sunt încă real negative.

Nu cred că se va ajunge la dobânzi real pozitive în următoarele două-trei luni decât dacă inflaţia scade brusc", este de părere Liviu Voinea. Rata economisirii în România se ridică la 13% din PIB, jumătate din nivelul înregistrat în Uniunea Europeană. "Pentru ca românii să fie atraşi să constituie depozite, ar trebui ca dobânda să fie mai mare sau egală decât nivelul inflaţiei şi al impozitului pe dobândă", a explicat directorul executive al GEA.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite