Dispute aprinse pe modificarea legilor penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cazul în care unele dintre noile reglementări din Codul de Procedură Penală şi Codul Penal sunt discutabile, ministrul justiţiei îi va cere preşedintelui Băsescu retrimiterea legii în

În cazul în care unele dintre noile reglementări din Codul de Procedură Penală şi Codul Penal sunt discutabile, ministrul justiţiei îi va cere preşedintelui Băsescu retrimiterea legii în parlament.

Modificările aduse de deputaţi Codului de Procedură Penală şi Codului Penal au iscat o serie de discuţii controversate. S-a lansat chiar ideea că schimbările ar fi fost făcute special pentru protecţia infractorilor. "Adevărul" a contactat specialişti în Drept Penal, care consideră că prin modificările aduse nu s-a urmărit altceva decât alinierea la normele europene. Juriştii critică însă lipsa unei dezbateri publice, dar şi formele de redactare care nu sunt destul de clare.

Ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, evaluează consecinţele modificărilor legislaţiei penale adoptate de deputaţi. În măsura în care sunt modificări care pot lăsa loc la interpretări, Chiuariu îi va cere, săptămâna viitoare, preşedintelui Traian Băsescu să retrimită legea în parlament. De altfel, ministrul justiţiei a solicitat un punct de vedere şi Parchetului General.

"Sunt sigur că se va reveni asupra modificărilor discutabile, mai ales asupra acelora care reprezintă inovaţii în materie", a precizat Chiuariu. Legile penale au fost deseori modificate, completate, ajustate, astfel încât magistraţii au reclamat în mai multe rânduri legislaţia incoerentă.

"Având în vedere necesitatea stabilităţii legislative şi angajamentele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, ar fi preferabil ca modificări importante să nu fie aduse legislaţiei penale până la adoptarea noilor coduri penal şi de procedură penală", a mai precizat Chiuariu.

Buneci: "Jurnaliştii difuzează, nu divulgă"

Profesorul universitar de procedură penală Petre Buneci susţine că, prin modificările aduse, condamnarea cu închisoarea între 2 şi 7 ani "pentru divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, sau înregistrate audio ori video, fără drept", nu vizează jurnaliştii. "Vizează pe cei care au obligaţia de serviciu de a păstra acest secret: organele de urmărire judiciră, procurori ş.a.

În niciun caz nu e vorba de cei din mass-media", susţine Buneci. Profesorul afirmă că jurnalistul nu are nicio problemă în a difuza aceste convorbiri sau imagini, iar culpa ar fi în seama celui care i le-ar fi divulgat. "Asta e meseria jurnalistului, de a informa publicul şi de a releva neregulile", a conchis Petre Buneci.

Profesorul susţine că, per total, modificările ar fi în folosul cetăţeanului, mai ales modificările privind interceptarea convorbirilor telefonice. "Se încălcau prevederile Constituţiei privind secretul corepondenţei", a mai precizat Buneci.

Mateuţ: "Se înlătură astfel probele obţinute ilegal"

La rândul său, avocatul Gheorghiţă Mateuţ, profesor universitar de procedură penală, susţine că unele schimbări, mai ales în cazul înregistrărilor telefonice, sunt impuse de sentinţele date de instanţele europene şi internaţionale.

"Este eliminată ca probă în proces o înregistrare făcută de una din părţi - oricine putea înregistra o discuţie şi o aducea în sala de judecată sau la Parchet - sau sunt eliminate ca probă înregistrările convorbirilor între avocat şi client. Este necesară începerea urmării penale înainte de a trece la înregistrarea convorbirilor. Mandatul de interceptare este dat doar de judecător", a declarat Mateuţ.

Avocatul a subliniat că noile reglementări sunt în concordanţă cu drepturile omului. El a mai arătat că se va introduce în proces o procedură de înlăturare a probelor obţinute ilegal şi a salutat modificarea prin care avocatul ales poate să participe la toate actele procedurale din dosar.

"Sunt criticabile formele de redactare, nu sunt suficient de clare", a punctat Gheorghiţă Mateuţ, care a adăugat că unele reglementări sunt discutabile. El a exemplificat în acest sens reglementările referitoare la faptul că părţile pot solicita expertize pentru stabilirea legalităţii probelor administrate.

Olteanu: "Luni voi semna legea"

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 a fost discutat marţi în Camera Deputaţilor, iar procedura de votare nu a durat mai mult de cinci minute. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat că legea a fost aprobată de plen cu unanimitate, iar luni o va semna.

Stenograma Camerei Deputaţilor

23 octombrie 2007
Proiectul de lege are caracter organic.
Suntem Cameră decizională.
Vă rog să votaţi.
Cine este pentru? 217.
Voturi împotrivă? Nu sunt.
Abţineri? Nu sunt.
Proiectul de lege a fost adoptat.
Am finalizat sesiunea de vot final de astăzi.

Societate

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite