Dispută aprigă pe segmentul zborurilor low-cost

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poziţia de lider a companiei Blue Air este ameninţată de ungurii de la Wizz Air

După trei ani în care a ocupat aproape singur piaţa transporturilor aeriene de tip low-cost din România, Blue Air are acum un competitor pe măsură. Deşi intrată recent pe piaţa locală, firma maghiară Wizz Air şi-a propus ca până în vara anului viitor să devină lider pe acest segment.

Ce şanse au şi care vor fi elementele ce vor contribui la o posibilă detronare a liderului actual? Natasa Kazmer, director de comunicare în cadrul Wizz Air, consideră că principalul atu al companiei este preţul.

"Experienţa din Polonia şi Ungaria îşi va spune cuvântul şi în România. Oferim cele mai mici preţuri, iar acest aspect va fi unul esenţial în lupta cu principalul nostru competitor", a precizat Kazmer. Potrivit acesteia, Wizz Air a reuşit să devină numărul unu în aceste două ţări ca urmare a preţurilor reduse. În fapt, acesta este aspectul cu cea mai mare importanţă în alegerea clientului. "Clientul îşi alege modalitatea de zbor în funcţie de preţ. De-abia după aceea ia în calcul calitatea serviciilor şi brandul", a precizat Natasa Kazmer. Operatorul aerian este numărul unu în segmentul low-cost în Polonia, cu o cotă de piaţă de 36%, în Ungaria - 27% şi în Bulgaria - 54%. Pe plan local, lupta dintre cei doi jucători se anunţă însă spectaculoasă, Wizz Air având de depăşit, într-o perioadă scurtă de timp, valori la care Blue Air a ajuns în circa trei ani.

Lupta se dă pentru creşterea numărului de destinaţii

În 2006, Blue Air a înregistrat o cotă de piaţă de 70% din segmentul low-cost, în timp ce Wizz Air ocupă în acest moment locul doi, cu 27,3 puncte procentuale. Kazmer consideră însă că piaţa de low-cost de-abia acum începe să se dezvolte. "România este în prima etapă de dezvoltare pe acest segment. Are un potenţial mare de creştere, dar şi multe dificultăţi de depăşit. Este nevoie de modernizarea unor aeroporturi, de educarea consumatorilor şi de exinderea sistemului de plată cu cardul" , a precizat reprezentanta Wizz Air. Numărul de pasageri, dar şi varietatea destinaţiilor vor fi principalele puncte pe care se va da bătălia. În timp ce Wizz Air anticipează un număr de 500.000 de clienţi care vor alege în acest an serviciile companiei ungare, Blue Air mizează pe 800.000 de clienţi, de la 443.500, la sfârşitul anului 2006.

"Obiectivul pentru 2008 este transportarea a un milion de pasageri din şi către România", a precizat reprezentanta Wizz Air. Liderul Blue Air este însă circumspect că această evoluţie ar putea fi posibilă, cu atât mai mult o detronare a sa. "Compania Wizz Air a declarat că în 2008 doreşte să transporte un milion de pasageri. Blue Air a reuşit în fiecare an să dubleze numărul de pasageri, astfel că dacă în 2007 vom transporta 800.000 de pasageri, pentru 2008, cifra se va ridica la 1.600.000, depăşind astfel estimările Wizz Air", a declarat, pentru "Adevărul", Florentina Ivan, director de marketing în cadrul Blue Air.

Ivan susţine că orice companie îşi doreşte să ajungă pe primul loc, ceea ce este şi cazul Wizz Air, însă trebuie să aibă în vedere că, odată cu creşterea propriei companii, şi ceilalţi jucători din piaţă se dezvoltă. "Având în vedere că Blue Air deţine în prezent 70% din segmentul zborurilor low-cost, putem să vorbim de o diferenţă foarte semnificativă a cotei de piaţă faţă de celelalte companii existente.

În acest moment, Wizz Air împreună cu ceilalţi operatori deţin abia 30% din piaţa de low-cost. Compania Blue Air şi-a îmbunătăţit şi dezvoltat în permanenţă serviciile, şi a venit în întâmpinarea cerinţelor clienţilor săi, ceea ce a dus la poziţionarea acesteia pe primul loc în piaţa de low-cost din România", a precizat Florentina Ivan.

Piaţa de low-cost, abia la început

În afara celor două companii, pe piaţa de low cost activează şi companiile My Air, Germanwings (parte a Eurowings) şi Sky Europe. Alte companii europene, precum EasyJet şi Ryanair, ar putea lansa curse în viitorul apropiat. Operatorul aerian low-cost Germanwings, parte a Eurowings, afiliată companiei germane Lufthansa, estimează că va înregistra până la sfârşitul anului în curs un număr de 32.000 de pasageri, pe ruta Bucureşti - Koln. Potrivit reprezentanţilor firmei, călătoriile în interes de afaceri ating 42% din totalul pasagerilor. "Acesta este unul dintre motivele pentru care compania creşte constant numărul şi frecvenţa curselor către cele mai importante oraşe europene, Bucureşti fiind cea mai nouă destinaţie", a declarat, recent, Heinz Joachim Schoettes, director de comunicare în cadrul companiei.

"Experienţa din Polonia şi Ungaria îşi va spune cuvântul şi în România. Oferim cele mai mici preţuri, iar acest aspect va fi unul esenţial în lupta cu principalul nostru competitor"
Natasa Kazmer director de comunicare Wizz Air


"Având în vedere că Blue Air deţine 70% din segmentul zborurilor low-cost, putem să vorbim de o diferenţă semnificativă faţă de celelalte companii din piaţă
"
Florentina Ivan director de marketing Blue Air

Wizz Air în cifre:

- Compania operează în prezent opt zboruri: din Târgu-Mureş către Budapesta, Roma şi Barcelona; din Bucureşti către Barcelona, Budapesta, Dortmund, Londra şi Roma.
- În octombrie 2007 vor fi lansate noi curse către Parma, Valencia şi Liverpool.
- Cotă de piaţă: 27,3% din piaţa zborurilor low-cost.
- Cifra de afaceri: 30-40 milioane de euro (estimare 2007)
- Număr de pasageri transportaţi: 500.000 (2007), 1.000.000 (2008).

Blue Air în cifre:

- Compania operează în prezent 21 de destinaţii: din Bucureşti către Lisabona, Barcelona, Malaga, Madrid, Valencia, Bologna, Roma, Milano, Torino, Verona, Paris, Lyon, Koln, Bruxelles, Istanbul; din Arad către Valencia şi Verona; din Bacău către Roma şi Torino; din Cluj Napoca către Valencia şi Barcelona.
- Destinaţii ce vor fi introduse în acest an: Stuttgart, Londra, Zurich, Grecia şi Cipru.
- Cotă de piaţă: 70% din segmentul low-cost şi 7,5% din piaţa totală.
- Cifra de afaceri: 50 milioane de euro în 2006. Estimare pentru 2007 - 80 milioane de euro.
- Număr de pasageri transportaţi: 443.500 (2006), 800.000 (2007), 1.600.000 (2008).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite