Dispar discipline relevante pentru cultura românească

- Se mai poate vorbi de o responsabilitate universitară faţă de public? - În a doua jumătate a secolului trecut, învăţământul superior a crescut, în termeni de efective, de şase ori pe

- Se mai poate vorbi de o responsabilitate universitară faţă de public?
- În a doua jumătate a secolului trecut, învăţământul superior a crescut, în termeni de efective, de şase ori pe plan mondial: de la 13 milioane în 1960 la 82 în 1995, după datele Unesco. Finanţarea lui a sporit mult mai lent, rezultând de aici o subfinanţare pe student, o creştere a ratei studenţi/profesori, o criză de localuri şi de dotări. În ţările cele mai sărace a apărut un sistem de universităţi private, chipurile după model american. Nivelul de pregătire a titularilor de diplome naţionale a scăzut îngrijorător. Mai mult, şi cultura profesorilor universitari, realizările lor pe plan intelectual, profilul lor etic ameninţă să coboare în contextul acestei masificări. În acelaşi timp, cele 77 de state ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului declară educaţia publică prestare de servicii, şi o liberalizează pe plan internaţional. Ca reacţie, procesul de la Bologna instituie asigurarea calităţii formării universitare ca primă prioritate. Astfel, preocuparea faţă de procesele academice pătrunde în conştiinţa publică şi iniţiază o evoluţie spre un tip de universitate corporativă, mai responsabilă faţă de public.
- Revenind în România, cum apreciaţi actualul proiect de lege, propus de MEdC, şi aflat în dezbatere publică?
- Proiectul de lege actual era de mult aşteptat. Totuşi el nu ia măsuri convingătoare privind relevanţa studiilor universitare, care e dovedită numai prin existenţa unei calificări pe piaţa muncii. Statutul studentului la master şi doctorat nu este explicitat, în special în ce priveşte relaţia cu angajatorul şi vechimea în muncă. Existenţa unui sistem de asigurare a calităţii la nivel de program de studii mi se pare indispensabilă. Proiectul actual nu statuează libertatea academică în mod explicit şi nu o defineşte. Din această cauză, o serie de discipline relevante pentru cultura românească - studiile clasice, istoria veche şi medievală, arheologia, literatura română - vor fi ameninţate în curând cu dispariţia, deoarece nu au succes economic. Universităţile sunt încurajate să ofere doar programe de studii cu succes la public, oricât de mulţi absolvenţi ar exista deja în domeniu. Proiectul contravine şi principiului adevărului, deoarece gradul de profesor universitar este dat la dispoziţia universităţilor. Vom avea profesori aclamaţi la Târgovişte, în loc de profesori recunoscuţi de comunitatea internaţională. Comisia va fi prezidată patern de rector, şi pentru chimişti, şi pentru jurişti. Astfel vom instaura conformismul şi obedienţa în locul competiţiei.
- Sunteţi de acord cu vocile care acuză că se intervine serios în autonomia universitară?
- Proiectul se înverşunează împotriva autonomiei academice, dând universităţilor un fel de consilii de tutelă, numite de minister şi de sindicate, dintre personalităţi marcante, dar fără ingerinţe de natură politică. Consiliul director e plătit de universitate, ca un fel de dajdie a şerbilor faţă de boieri. Senatul e doar informat de numirea rectorului, fără a avea vreun cuvânt de spus. Se deschide astfel posibilitatea unor lupte sterile de influenţă. A le propune universitarilor să organizeze societăţi comerciale, cu condiţia să nu influenţeze negativ în niciun fel tematica cercetării, e o idee găunoasă. Universitatea viitorului ar crea, prin urmare, societăţi comerciale care să nu urmărească profitul, adică să nu fie societăţi comerciale. Senatul ori ia decizii strategice (art. 60 al. 3) ori e un for deliberativ. Un Senat fără putere de decizie şi al cărui preşedinte nu e rector e o glumă proastă. Salarizarea cadrelor didactice ar urma să fie de trei feluri: pe grilă bugetară, pe venituri, în regim privat, dar cum să-i distribui pe angajaţii actuali? Contractul pe termen determinat, aşa cum îl vede proiectul, intră în contradicţie cu Codul Muncii. Nu există o concepţie clară privind parcursul de carieră: cum intră un tânăr în Universitate, cât câştigă, din ce surse, ce se aşteaptă de la el, ce trepte profesionale va urca.
- Ce anume trebuie să conţină viitoarea lege a învăţământului superior?
- Un proiect de lege a învăţământului superior românesc trebuie să reflecte o reacţie definită faţă de aceste procese. Legea propune nouă principii atribuite instituţiilor de învăţământ superior. Ele vorbesc însă despre promovarea unor relaţii de colaborare, asigurarea unor condiţii optime, conducerea eficientă, integrarea în spaţiul european al învăţământului superior. În cele de mai jos, voi propune şi argumenta doar cinci principii pe care cred că e bine să se întemeieze o reformă a universităţii.