Dirijorul Marius Hristescu pregateste un colaj pop-simfonic
0L-am prins pe Marius Hristescu intre doua repetitii, la Teatrul Liric "Elena Teodorini"din Craiova, aici fiind si "locul lui de munca", si anume dirijor. Poate pentru multi, acest lucru nu inseamna
L-am prins pe Marius Hristescu intre doua repetitii, la Teatrul Liric "Elena Teodorini"din Craiova, aici fiind si "locul lui de munca", si anume dirijor. Poate pentru multi, acest lucru nu inseamna nimic sau aproape nimic, insa a dirija 100 si chiar 150 de artisti pe scena nu este tocmai usor. ,Cel mai greu este sa dirijezi o opera, pentru ca ai de-a face cu toate compartimentele: cor, orchestra, balet, solisti, dar nu e usor sa dirijezi nici doar un cor, pentru ca si acesta are anumite particularitati", spune Marius Hristescu, un tanar dirijor, care, la 30 de ani, si-a capatat un nume in lumea artistica. In 1999 a inceput colaborarea cu maestrul Tudor Gheorghe, la ,Anotimpurile Simfonice", fiind o prezenta constanta pe scenele principalelor institutii culturale din tara, in dubla ipostaza, de dirijor si orchestrator. A mai avut colaborari cu Nicu Covaci (Phoenix), Loredana Groza, Radu Fornea (K1), Stefan Banica jr. Marius Hristescu a absolvit Liceul de Arta din Craiova in 1994, continuandu-si studiile la Universitatea de Muzica din Bucuresti, la sectiile ,Compozitie", ,Dirijat cor academic" si ,Dirijat orchestra". Satisfactiile pe plan muzical nu au intarziat sa apara. In 1997 a obtinut premiul de debut in cadrul Festivalului tinerilor dirijori de cor de la Craiova, cinci ani mai tarziu a primit o bursa de studii la Academia Marciana din Venetia, iar in 2004 a participat la un Master-Class sustinut de Kurt Masur in Polonia. Anul acesta a fost cu bursa de cercetare muzicologica la Roma. De numele tanarului dirijor se leaga si muzica compusa pentru piesa de teatru a lui Matei Visniec, ,Hotel Europa". Pe langa mult asteptatul concert al lui Tudor Gheorghe, ,Vara Simfonic", de pe 15 octombrie, Marius Hristescu mai este implicat intr-un proiect inedit, fiind vorba despre un ,concept nou pe piata artistica din Romania". ,Se intalnesc tineri compozitori care vor sa demonstreze ca muzica romaneasca poate sa fie din nou vie", spune artistul, care nu vrea sa divulge prea mult, pentru a nu strica surpriza pregatita pentru publicul roman. Totusi, nu l-am lasat pana nu ne-a mai dezvaluit o picatura din ceea ce are in plan sa arate pe scena Teatrului National din Bucuresti, undeva prin luna decembrie a acestui an. Este vorba despre un spectacol live, de o ora si jumatate, un colaj de muzica pop si simfonica. Pe scena vor urca aproximativ 150 de artisti instrumentisti si vocali. Nu am vrut sa ne despartim de Marius Hristescu fara sa povestim o intamplare interesanta. Tanarul dirijor ne-a spus ca, printre multe alte ,peripetii muzicale", se numara una care merita amintita. Se intampla acum trei ani, la Venetia, unde obtinuse o bursa. Trecand prin Piata San Marco, s-a oprit pentru cateva clipe pentru a-i asculta si saluta pe prietenii lui dintr-o orchestra simfonica din Bacau, care sustineau un recital in cadrul unui spectacol de divertisment. Acestia erau in impas pentru ca isi pierdusera pe drum o parte din partituri si au apelat la ajutorul lui Marius Hristescu pentru a face o orchestratie. Asa i-a cunoscut si pe cantaretul Al Bano si soprana Katia Riciarelli, care repetau cu orchestra din Romania.