Directorul adjunct al RFI - constrans sa demisioneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul adjunct al postului Radio France International, Alain Menargues, a fost constrans luni sa demisioneze din functie, dupa ce aplicase Israelului, in direct, stigmatul de "stat rasist".

Directorul adjunct al postului Radio France International, Alain Menargues, a fost constrans luni sa demisioneze din functie, dupa ce aplicase Israelului, in direct, stigmatul de "stat rasist". Jurnalistul, specializat in problemele din Orientul Mijlociu, a declarat ulterior ca evreii sunt vinovati pentru crearea "primului ghetou din lume". Declaratiile incendiare au fost criticate atat de Ministerul de Externe francez, cat si de redactia RFI, precizeaza cotidianul francez "Le Monde". Recent, jurnalistul francez a publicat volumul intitulat "Zidul lui Sharon", ce a provocat reactii acide in contextul in care Franta a fost deja acuzata in repetate randuri de antisemitism. "Am fost socat de Zid, am fost acolo sa vorbesc cu evreii, cu rabinii, cu oamenii politici. Conform Torei, un evreu trebuie sa fie pur pentru a se putea ruga si tot ceea ce vine in contradictie cu aceasta puritate trebuie ingradit. [...] Primul ghetou din lume a fost cel din Venetia, pe care evreii l-au creat pentru a se separa de restul populatiei. Apoi, Europa i-a izolat chiar pe ei in ghetouri", si-a sustinut cauza Menargues. Polemica din jurul afirmatiilor jurnalistului a luat amploare odata cu vizita in Israel a ministrului francez al Afacerilor Externe, Michel Barnier, efectuata in scopul reinnodarii dialogului intre statul israelian si Franta dupa o lunga perioada de tensiuni. Demisia acceptata de directorul postului de radio, Antoine Schwarz, a fost facuta publica chiar in timp ce publicistul isi expunea argumentatia in fata redactiei RFI. Chestionat in legatura cu acest incident, Alain Menargues a dezvaluit ca "exista in cadrul RFI un actionar care se numeste Ministerul Afacerilor Externe. Cand purtatorul de cuvant al ministerului apreciaza ca opiniile mele sunt intolerabile, eu suport consecintele". In acest context, demisia lui Alain Menargues ar putea constitui o ofranda pe altarul bunelor relatii israeliano-franceze, destul de greu incercate in ultimul timp.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite