Directorul Poştei câştigă 160.000 lei pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariul anual al preşedintelui-director general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) va fi în 2007 de 157.511 lei, stabilit în baza OUG 79/2001 şi limitat la nivelul salariului unui

Salariul anual al preşedintelui-director general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) va fi în 2007 de 157.511 lei, stabilit în baza OUG 79/2001 şi limitat la nivelul salariului unui secretar de stat. Din suma totală, circa 65.886 RON reprezintă salariu anual de bază, care include o creştere de 6 la sută începând cu 1 februarie 2007 şi 6 la sută începând cu 1 septembrie 2007. Circa 32.943 RON reprezintă sporurile, iar 58.682 RON, premiul anual aferent anului 2006. În luna ianuarie 2007, salariul de bază al directorului general a fost de 5.102 RON. Premiul anual este prevăzut în contractul de performanţă încheiat de directorul general al Poştei Române cu Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi se acordă în cazul în care compania îndeplineşte criteriile de performanţă stipulate în contract. CNPR are prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2007, un profit brut de 58,4 milioane lei, cu 14,925 milioane lei mai mare faţă de cel obţinut în 2006, profitul rămas după deducerea impozitului pe profit fiind de 47,215 milioane lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite