Directorul adj. Marinica din MEC n-a venit la intalnirea cu partenerul britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Purtatorul de cuvant al MApN declara ca "cineva" saboteaza acest proiect * Decebal Ilina sustine ca intalnirea va avea oricum loc astazi, desi reprezentantul englez nu a venit cu contractul

Un reprezentant al firmei BAe Systems a sosit, marti, la Bucuresti, pentru a discuta cu un director din Ministerul Economiei despre desfasurarea contractului de offset pentru fregatele britanice achizitionate de Romania, dar directorul din minister nu a venit la intalnire. Directorul adjunct in Ministerul Economiei, Ilie Marinica, nu s-a prezentat la intalnirea cu partenerul britanic, intalnire prevazuta a se desfasura la sediul Romtehnica, iar reprezentantul BAe Systems a trimis o nota informativa catre MApN in care anunta ca, in aceste conditii, intentioneaza sa plece, miercuri, din Romania, a declarat pentru Mediafax purtatorul de cuvant al MApN, lt. col. Gelaledin Nezir. "Partenerii britanici au cerut Ministerului Apararii sa intermedieze o intalnire cu reprezentanti ai Ministerului Economiei si nu intelegem de ce ministerul nu a onorat aceasta invitatie", a spus purtatorul de cuvant al MApN. El considera ca "cineva" saboteaza in mod intentionat acest proiect, cineva are interesul ca aceste doua fregate sa nu ajunga in Marea Neagra. Publicatia "Daily Telegraph" a relatat, in editia de luni, ca acordul privind vanzarea celor doua fregate ale Royal Navy catre Romania ar putea cadea, deoarece Bucurestiul nu dispune de suficiente echipamente militare pentru a oferi la schimb. Conform acordului, Romania urma sa devina prima tara din Europa de Est care ar fi cumparat nave britanice. Bucurestiul ar fi primit fregatele Coventry si London, urmand sa achite o parte din contravaloarea vaselor prin materiale militare livrate la pret redus. Potrivit cotidianului citat, saptamana trecuta, oficiali din Ministerul roman al Economiei au declarat ca negociatorii britanici au refuzat majoritatea materialelor oferite la schimb. Acestea ar fi acoperit 80 la suta din valoarea acordului. Decebal Ilina, secretar de stat in minister, a precizat ca Marea Britanie a fost foarte nemultumita de lista prezentata de Romania, a relatat cotidianul Daily Telegraph. Declaratiile purtatorului de cuvant al MApN au dat nastere unui scandal public intre cele doua ministere, cele doua parti invinuindu-se reciproc. "Nu vad de ce MApN trebuia sa intermedieze aceasta intalnire si de ce trebuia sa iasa in presa pentru a ne atrage atentia ca nu am fi respectat intelegerea. Baietii astia ( n.r.- BAe Systems) au anuntat ca vine un reprezentant de-al lor care vrea sa discute marti si miercuri cu noi. Directorul Ilie Marinica (cel desemnat pentru intalnire) este membru in CA al Eurocopter Romania, si nu ne este indiferent ce se intampla acolo. De aceea s-a stabilit ca oficialul britanic sa discute marti cu Romtehnica si miercuri (n.r. - astazi) la 8,30 sa discute cu noi la minister", a declarat pentru Adevarul Decebal Ilina, secretar de stat in Ministerul Economiei. Foarte suparat de tam-tam-ul facut de MApN pe aceasta tema, Ilina a dezvaluit ca intalnirea era oricum una fara o miza prea mare. "asta de la BAe Systems n-a venit in Romania cu un contract. Noua ne trebuie contractul. El a venit mai mult sa discute chestiuni de semantica si alte lucruri legate de armonizarea textului proiectului de contract. Oricum, ne intalnim miercuri cu el, dar nu inteleg de ce a trebuit sa faca MApN atata scandal prin presa", a precizat Decebal Ilina. Referitor la declaratia lui Gelaledin Nezir potrivit careia "cineva" incearca sa saboteze in mod intentionat acest proiect, secretarul de stat in Ministerul Economiei a declarat: "Nu-mi pierd vremea cu un locotenent colonel din MApN. Intrebati-l pe el cine este acel "cineva"". Decebal Ilina a mai spus ca acordul nu este in pericol sa esueze, desi sunt intampinate anumite dificultati.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite