Directorul executiv adjunct din Directia Generala a Finantelor Bihor a fugit din tara
0Ioan Amarie a cerut suspendarea lui Ioan Lascau din functie
Procurorul general al Parchetului National Anticoruptie (PNA), Ioan Amarie, a cerut suspendarea din functie a directorului executiv adjunct din Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat (DGFPCFS) Bihor, Ioan Lascau, a anuntat, vineri, seful Serviciului Teritorial Oradea al PNA, Ioan Moldovan. Procurorii PNA au inceput, in data de 8 martie, urmarirea penala impotriva lui Ioan Lascau, director executiv adjunct al DGFPCFS Bihor, pentru fapte prevazute de Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie. Potrivit investigatiilor facute de anchetatori, Lascau a efectuat operatiuni financiare incompatibile cu functia lui si utilizarea unor informatii detinute in virtutea atributiilor de serviciu. Directorul este acuzat ca pe 12 septembrie 2001 s-a prezentat ca mandatar al firmei oradene "La Piovra" la o licitatie organizata de AVAB pentru vanzarea unui spatiu comercial detinut de Multimod Oradea, o societate aflata in lichidare judiciara. Unic ofertant, Lascau a adjudecat spatiul la pretul de 75.000 USD, adica aproximativ 2,7 miliarde de lei. Piovra nu s-a inscris la Cartea funciara ca proprietar tabular al spatiului si nici nu a inregistrat in contabilitate tranzactia, imobilul fiind vandut la scurt timp dupa licitatie familiei Floare si Ioan Tomos, - sora si cumnatul directorului - in schimbul sumei de 450 milioane de lei. Un an mai tarziu, sotii Tomos au plasat spatiul Bancii Transilvania, primind in schimb 10 miliarde de lei. Banii au fost depusi intr-un cont lasat in administrarea aceluiasi Ioan Lascau. "Din contul respectiv, directorul ridica lunar dobanda pe care o depunea intr-un alt cont, personal. Numai din dobanzi, domnul Lascau a strans 770 milioane de lei", a declarat Ioan Moldovan, seful Serviciului Teritorial Oradea al PNA. Procurorul afirma ca directorul a refuzat sa se prezinte la audierile fixate pe 8, respectiv 11 martie. Mai mult, el a parasit Romania, miercuri, 10 martie, la ora 11,30, prin vama Bors.