Director economic la CAR - acuzat de luare de mita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alaturi de el, procurorii mai cerceteaza o contabila si o casiera

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Capitalei il cerceteaza pe directorul economic al Casei de Ajutor Reciproc din cadrul Regiei Autonome de Transport Bucuresti, pentru luare de mita, in legatura cu imprumuturi tip CAR, acordate in baza unor acte false. Potrivit Politiei Capitalei, in perioada 2000-2004, directorul Angelica Tanasescu a aprobat si platit imprumuturi tip CAR unor persoane care nu faceau parte din cadrul personalului RATB. Alaturi de Tanasescu, in aceeasi cauza mai sunt cercetati contabila Ioana Gheorghe, casiera Ecaterina Popescu si complicii lor, Paulina Lasco, Ioana Mairu si Gabriela Stancu. Anchetatorii sustin ca sumele platite ilegal erau cuprinse intre 30 si 70 milioane lei. Aproape 70 de persoane au beneficiat de astfel de imprumuturi, banii fiind eliberati pe baza de documente falsificate. Valoarea totala a imprumuturilor acordate in acest fel depaseste suma de 2 miliarde lei. In functie de valoarea imprumutului, lucratorii de la CAR primeau o spaga cuprinsa intre trei si zece milioane de lei. In timpul investigatiilor, politistii au recuperat deja un miliard de lei. Cercetarile continua, sub aspectul comiterii infractiunilor de dare si luare de mita, acordarea de credite fara respectarea normelor in domeniu, fals si uz de fals.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite