Directoarea Colegiului Gheorghe Lazăr, repusă în funcţie de instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Cluj a decis în această săptămână suspendarea deciziei Ministerului Educaţiei şi Cercetării de demitere a unui director de şcoală.

Instanţa de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Cluj a decis în această săptămână suspendarea deciziei Ministerului Educaţiei şi Cercetării de demitere a unui director de şcoală. Sanda Onuţ a fost demisă în data de 13 decembrie, printr-o decizie a ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, alături de alţi nouă directori de şcoli, după o acţiune de evaluare generală dispusă la nivel local.
La momentul demiterii, PSD a luat poziţie pentru ceea ce a calificat atunci prigoana politică a directorilor cu simpatii de stânga, acuzaţie respinsă însă de inspectorul general Titian Zlătior. Dintre directorii demişi au contestat decizia directorul Colegiului Pedagogic Gheorghe Lazăr, Sanda Onuţ, directorul Colegiului Naţional Avram Iancu, Alexandru Rus, şi directorul Colegiului de Construcţii Dej, Florin Federiga. Aceştia au contestat rezultatul comisiei de evaluare, acţionând în justiţie atât Inspectoratul Şcolar, cât şi Ministerul Educaţiei.
Sanda Onuţ aşteaptă acum să fie repusă în funcţia de director, unde lucra de trei ani. Ea susţine că, deşi punctajul general de 79 de puncte o situa aproape de baremul foarte bine, de 80 din 100 posibile, în final a fost luat în calcul doar unul din capitolele din evaluare, cel privind managementul instituţional. Purtătorul de cuvânt al IŞJ, Delia Gomboş, ne-a declarat că toţi candidaţii ştiau despre procedura de examinare, care punea accent pe capitolul în discuţie, şi că nu s-a primit încă niciun act privind decizia instanţei clujene, referitor la repunerea în funcţie a directorului demis.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite