Dinulescu-Bankcoop, adus in tara in zeghe americana, priponit cu catuse romanesti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Paula Iacob cere eliberarea clientului sau, pe motiv de hipertensiune, si rejudecarea recursului in urma caruia Dinulescu a fost condamnat la 10 ani de inchisoare

Alexandru Dinulescu, fostul presedinte al Bankcoop si considerat principalul responsabil de prabusirea bancii, a fost adus ieri, in tara, cu o cursa Tarom, care a decolat din New York luni, 18,30, ora locala (1,30 ora Romaniei). La 11,45, Dinulescu a pasit tantos, zambind cu gura pana la urechi, in holul Aeroportului Otopeni. Bancherul condamnat in anul 2000 la 10 ani de inchisoare pentru luare de mita purta zeghea puscariasilor americani si avea mainile prinse in catuse romanesti. "E chiar o zi importanta pentru mine (ieri, Dinulescu a implinit 70 de ani - n.n.)", au fost primele sale cuvinte. "Eu am fost arestat pe 19 februarie 1997. Trei luni de zile am stat si s-a cercetat fiecare document... sute de documente. Am fost confruntat cu zeci de oameni. In final, s-a constatat ca nu exista elementele de infractiune si ca nu sunt dovezi. Am fost eliberat, s-a incetat cercetarea penala si, intr-adevar, am primit o interdictie de iesire din tara pentru 3 luni, de la 25 mai la 25 august. Dupa ce s-a terminat interdictia, sigur ca da, am plecat peste granita. Neavand nici un dosar penal pe rol, sigur ca a trebuit sa plec". Dinulescu a mai afirmat ca a fost condamnat in absenta, in urma unei decizii politice, facand trimitere la o declaratie din 1998 a fostului ministru de interne, Gavril Dejeu, care il vedea condamnat inainte de judecata. Fostul presedinte Bankcoop a lasat sa se inteleaga ca va cere 1 milion de dolari despagubiri celor care au afirmat ca a ajuns in Statele Unite cu o viza B5, destinata persoanelor care se angajeaza sa investeasca peste 1 milion de dolari. Dinulescu sustine ca a fost beneficiarul unei simple vize L1, "pe care au obtinut-o romanii si in vremea lui Ceausescu si dupa aceea, pentru angajare". Evidenta buna dispozitie a lui Dinulescu a contrastat cu declaratia avocatului Paula Iacob, potrivit careia fostul presedinte al Bankcoop ar fi pe moarte: "Nadajduiesc ca el (Dinulescu - n.n.) stie in acest moment cine si de ce a trebuit ca el sa plateasca acest greu tribut, care este, de fapt, sfarsitul lui de viata, un sfarsit de viata trist - a avut un accident cerebral..." Comisarul-sef Gheorghe Chitu, unul dintre cei doi politisti romani care l-au preluat, luni, pe Dinulescu de la omologii americani din New York si l-au insotit in timpul zborului, a declarat ca arestatul s-a simtit "foarte bine" in timpul zborului si ca "a mancat normal". Paula Iacob sustine ca Dinulescu nu poate suporta starea de detentie: "S-au intrerupt pedepse, au fost pusi in libertate criminali care au omorat doi oameni, trei oameni, pentru motivul ca aveau hipertensiune, adica maladia de care sufera dl. Dinulescu. Au fost pusi in libertate si oameni care aveau diabet". Iacob cere anularea sentintei de condamnare pronuntata impotriva lui Dinulescu: "Recursul a fost judecat cu lipsa de procedura. (...) Era normal ca instanta suprema sa aiba un raspuns de la oficialitatile din Israel, unde a fost citat initial, si nu de la o persoana interesata in proces". In 1997, dupa eliberarea sa din arest, Dinulescu s-a internat intr-un sanatoriu din apropierea frontierei cu Ungaria si Iugoslavia. Pe 24 noiembrie 1997, mult dupa fuga acestuia din tara, s-a emis un mandat de urmarire generala pe numele lui Dinulescu Alexandru, iar un an mai tarziu, fugarul a fost dat in urmarire internationala prin Interpol. In data de 18 februarie 2000, Curtea Suprema de Justitie l-a condamnat pe Dinulescu la zece ani de inchisoare pentru luare de mita. La inceputul anului 2002, jurnalistii americani de la cotidianul "The Times Union" au dat de urma lui Dinulescu in orasul Albany (statul New York). In octombrie 2002, autoritatile romane au solicitat SUA extradarea lui Dinulescu. Urmarit de FBI, Dinulescu s-a refugiat in Philadelphia, unde, la 17 iunie 2003, a fost, in fine, arestat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite