Dinel Nuţu Staicu, eliberare suspectă
0O decizie ciudată luată la Curtea de Apel Bucureşti îl scoate din celulă pe afaceristul Dinel Nuţu Staicu şi îl trimite în libertate.
O sentinţă dată de un complet format din trei judecătoare ale Curţii de Apel Bucureşti a anulat practic condamnarea definitivă la şapte ani de închisoare al lui Dinel Staicu în dosarul devalizării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).
Cum s-a ajuns la o asemenea ciudăţenie? Dinel Nuţu Staicu a făcut o contestaţie în anulare prin care cerea ştergerea cu buretele a sentinţei prin care a fost condamnat. Motivul invocat? Un proces deschis la Craiova de către Ion Rusu, fost director al BIR. Ion Rusu a fost nemulţumit de faptul că procurorii au dat NUP într-un dosar care îl privea pe Dinel Staicu. El a făcut în instanţă plângere împotriva ordonanţei procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
Faptul că toate instanţele doljene au respins plângerea lui Ion Rusu, deci au păstrat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, a fost folosită de Dinel Staicu în favoarea sa pentru a scăpa de puşcărie. El a considerat că a fost implicit cercetat şi judecat pentru devalizarea BIR şi a obţinut deja o soluţie favorabilă. Referindu-se la acea sentinţă de la Craiova, Dinel Staicu a invocat autoritatea lucrului judecat şi pentru care nu mai putea fi judecat a doua oară. A făcut astfel o contestaţie în anulare a sentinţei prin care a fost condamnat definitiv, dar Judecătoria Sectorului 4, pe fond, şi Tribunalul Bucureşti, în apel, au respins contestaţia. În final, Dinel Staicu a făcut recurs la Curtea de Apel.
Mai are un mandat de arestare
În urmă cu două zile, trei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti au dat o sentinţă care a şocat: au admis contestaţia lui Dinel Nuţu Staicu şi au anulat condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare. Surse din cadrul DNA susţin că sentinţa dată în urmă cu două zile este cel puţin ciudată şi prin prisma faptului că instanţa din Capitală nici măcar nu ar fi văzut dosarul de la Craiova.
„S-a admis contestaţia în anulare formulată de Dinel Nuţu. S-a anulat Decizia 641 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia 1 Penală, s-a desfiinţat în parte decizia dată în apel de Tribunalul Bucureşti şi de Judecătoria Sectorului 4 numai în ceea ce îl priveşte pe Dinel Nuţu. S-a dispus încetarea procesului-penal referitor la inculpat întrucât există autoritatea de lucru judecat. S-a anulat mandatul de executare a pedepsei în baza căruia este arestat şi s-a dispus punerea în libertate a lui Dinel Nuţu dacă nu este arestat în altă cauză", a citat din încheierea de şedinţă judecătorul Daniel Grădinaru, purtător de cuvânt al Curţii de Apel. Totuşi, Dinel Staicu nu iese din arest deoarece el are încă un mandat de arestare, emis într-un alt dosar.
Cine sunt judecătoarele salvatoare?
Completul care a admis în mod straniu contestaţia lui Dinel Staicu a fost format din judecătoarele Veronica Cîrstoiu (preşedinte), Liliana Bădescu şi Dumitriţa Piciarcă.
Solicitată să comenteze sentinţa celor trei, purtătoarea de cuvânt a DNA, Livia Săplăcan, ne-a declarat: „Am constatat că un complet al Curţii de Apel Bucureşti, invocând o aşa-numită autoritate de lucru judecat, anulează o hotărâre de condamnare pronunţată de un complet al aceleiaşi Curţi de Apel. Înainte de această anulare, nu mai puţin de şase judecători, unul de la Judecătorie, doi de la Tribunal şi trei de la Curtea de Apel, apreciaseră în unanimitate că faptele săvârşite impun o sentinţă de condamnare.
Pentru a anula sentinţa definitivă pe motiv de autoritate de lucru judecat ar fi trebuit să existe anterior o altă hotărâre definitivă, referitoare la aceleaşi fapte, ori această hotărâre nu există. Există doar o hotărâre de respingere a unei plângeri împotriva unei rezoluţii NUP dată de procuror, dar care viza alte fapte decât cele pentru care a fost condamnat definitiv Dinel Staicu. Aşteptăm motivarea în funcţie de care vom adopta strategia de urmat".
"Pentru a anula sentinţa definitivă pe motiv de autoritate de lucru judecat ar fi trebuit să existe anterior o altă hotărâre definitivă, referitoare la aceleaşi fapte, ori această hotărâre nu există.''
Livia Săplăcan purtător de cuvânt DNA
O fraudă de cinci milioane de euro
În luna aprilie a anului trecut, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Dinel Staicu la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor. Anterior, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la 12 ani de închisoare, dar Dinel Staicu a făcut recurs şi a obţinut reducerea pedepsei. Aceeaşi pedeapsă a primit şi fostul preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor, Ion Popescu. Prejudiciul calculat de procurorii DNA a fost de cinci milioane de euro.