Dinel Staicu cere PNA sa-l aresteze luni sau sa-i plateasca daune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Calin il sprijina "moral" pe devalizatorul BIR pentru "Universitatea Craiova, care e echipa noastra, a tuturor"

Dinel Staicu, patronul Universitatii Craiova, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca nu a fost instiintat oficial ca este cercetat de Parchetul National Anticoruptie in dosarul privind falimentarea Bancii Internationale a Religiilor, iar acest subiect este, pentru el, inchis. "Comunicatul pe care l-a emis ieri PNA-ul a fost pentru crearea unei diversiuni. Am sunat-o pe Gabriela Neagu, purtatoarea de cuvant a institutiei respective, si mi-a spus ca ea asa a primit ordinele de la superiorii sai", a declarat Staicu. Patronul Universitatii Craiova s-a prezentat in fata ziaristilor cu doua dosare care sa-i dovedeasca nevinovatia in acest caz, spunand ca tot el este cel nedreptatit. "Sa nu credeti ca cei de la BIR au venit la mine cu o roaba de bani si mi-au pus-o in brate. Eu nu am vrut sa iau credite sau creante de la BIR, ci toata banca. Eu m-am inscris la masa credala pentru ca mai am de recuperat 16 miliarde de la BIR", a mai spus Dinel. El considera ca acum se lupta cu firma de lichidare care apartine presedintelui Baroului Uniunii Avocatilor din Romania, acesta avand puterea sa influenteze cursul anchetei. "Toate bancile platesc o asigurare catre fondul de garantare, de unde se infrupta apoi societatile de lichidare. Dar cum se face ca este aceeasi societate de lichidare si in cazul Bankcoop, Albina si BIR, iar firma care se ocupa de lichidare apartine lui Calin Zamfirescu? PNA-ul de ce nu se sesizeaza in acest caz?", se mai intreaba Staicu. Patronul echipei din Banie spune ca are mai multe hotarari judecatoresti irevocabile care ii sustin cele afirmate si ca va da in judecata Parchetul National Anticoruptie. "Ma voi duce luni la PNA si, daca sunt vinovat, vreau sa plec de acolo cu catuse la maini. Daca nu, ii voi da in judecata si ii voi pune sa-mi plateasca daune pentru cele comunicate ieri catre presa. Banii pe care o sa-i castig din proces ii voi baga in club", a mai spus Staicu. Procurorii PNA au remis, marti, un comunicat de presa in care anuntau ca Dinel Staicu este anchetat pentru fraudarea Bancii Internationale a Religiilor cu 273 de miliarde de lei. Patronul Universitatii Craiova si mai multi functionari ai BIR sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, utilizarea creditelor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate si neurmarirea destinatiei acestora, conform normelor bancare. Prin mai multe firme ale sale, Staicu a cumparat de la BIR mai multe creante ale unor societati datoare bancii. El nu a avut bani sa achite contravaloarea creantelor si a luat bani tot de la BIR pentru acest lucru. Procurorii PNA mai spun ca Dinel Staicu a prejudiciat BIR-ul cu 273 de miliarde de lei, suma evaluata la sfarsitul lunii mai 2004. Primul care a sarit in sprijinul fostului militian a fost chiar prefectul de Dolj, Ion Calin, care a declarat: "Il sustin moral pe domnul Staicu, in primul rand pentru Universitatea Craiova, care este echipa noastra, a tuturor. Deocamdata, PNA nu are decat niste acuzatii care vor trebui probate".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite