Dincolo de graniţa UE

în care se mai poate dormi în Uniunea Europeană. Următorul e abia peste câţiva kilometri, în partea cealaltă: Sânnicolau Mare, oraşul paradoxurilor, cu niciun şomer, dar cu oameni care

în care se mai poate dormi în Uniunea Europeană. Următorul e abia peste câţiva kilometri, în partea cealaltă: Sânnicolau Mare, oraşul paradoxurilor, cu niciun şomer, dar cu oameni care abia au ce-şi pune pe masă. WC-ul din vamă este, de asemenea, ultimul loc unde poţi să-şi rezolvi urgenţele în condiţii normale. Dacă ratezi şansa, s-ar putea să fii nevoit să rezişti până la Timişoara. WC-ul ungurilor e curat şi pe bani. Costă 50 de cenţi, o sută de forinţi sau 20.000 de lei, pentru toate tipurile de portmonee, europene sau neeuropene. şefa e o femeie cu simţul datoriei. Mai puţin cu simţul estetic. Turuie ungureşte, dar se străduieşte să articuleze şi în engleză, ajutată copios de mâini: "Fifty cents! Please go in". A împodobit toaleta cu flori de plastic şi flori naturale şi a pregătit câteva zeci de fâşii de hârtie igienică "middle class". Oricum, WC-ul din Vama Kiszombor e un punct strategic, pentru că dincolo, la cel din Vama Cenad, călătorul european poate avea parte de prima senzaţie tare, oferită de realităţile româneşti. Welcome to Romania! Din fericire, de câţiva ani a dispărut cabina-toaletă care putea traumatiza definitiv până şi pe cel mai încercat călător. Poate pentru că n-are matroană, nici hârtie igienică şi nici apa nu se trage cum trebuie. În schimb, e gratis.

"Nu primim şpagă"
Traficul de călători în cele două vămi e rapid şi lejer. În trei, până la cinci minute, ajungi din Uniune în România. Poţi întârzia un pic doar dacă în faţa ta e un microbuz plin până în parbriz cu produse europene, condus de regulă de un ins care poate părea dubios vameşilor. Chiar şi aşa, nu poţi întârzia în partea română a vămii mai mult de şapte minute. Pe toate gheretele sunt lipite afişe prin care eşti avertizat să nu dai şpagă. În română, engleză, franceză şi germană. Nici vameşii maghiari, nici cei români nu ştiu - sau nu vor - să spună good afternoon, bonjour sau Gutten Tag. Duty-free-ul dintre cele două puncte de trecere a frontierei este un alt punct strategic. Poţi să cumperi cadouri pe ultima sută de metri pentru prietenii din România, băuturi necontrafăcute şi, surpriza-surprizelor, ţigări cu mai puţin de un euro pachetul (bineînţeles, la cartuş). Ia câte vrei, pentru că, dacă ai faţă de om cumsecade, nu te caută nimeni în portbagaj. Dacă ai ghinion şi prinzi un control random, te vei trezi cu ele confiscate. Sigur, întotdeauna există varianta de a oferi un cartuş vameşilor, în ciuda avertismentelor din afişe. S-ar putea să fie primit ca o "mică atenţie", nu ca şpagă.

Containerul cu euro
Victor are 58 de ani şi este de meserie căutător prin gunoaiele vamale. Când nu are chef să vină până în vamă, stă în sat, în Cenad, şi munceşte cu ziua. "Nu ştiţi dumneavoastră, dar oamenii din Cenad sunt săraci...", spune Victor. De data asta a avut noroc. A găsit în container, la suprafaţă, câţiva bănuţi: mărunţiş de la euro şi forinţi, aruncat probabil de angajaţii de la duty-free, cât să meargă de câteva ori la WC-ul din partea maghiară dacă ar avea paşaport. Asta i-a dat încredere şi l-a motivat să intre cu totul în container: pe fund a mai văzut nişte monede. Căutătorul de comori stârneşte invidia unui tovarăş de suferinţă, tot băştinaş de Cenad. Priveşte cu mâhnire la pumnul lui Victor, care strânge cei câţiva cenţi. În container nu e loc pentru doi. De Paşti au împărţit mâncarea pe care au găsit-o în acelaşi loc şi acum speră să-şi primească şi el partea. Un poliţist de frontieră cu mustaţă şi mers legănat se apropie, aparent pentru a întrerupe căutarea din ce în ce mai pasională prin gunoaie. Problema e însă faptul că se fac fotografii în vamă, nicidecum ocupantul containerului. Călătorii pleacă, Victor rămâne.

Ciorbă de burtă şi pitici de grădină
La doar câţiva metri de Vama Cenad, un întreprinzător a deschis un restaurant. Are în curte o căruţă artizanală şi decorul e rustic. Ocaziile de a vedea însă căruţe reale, ruginite şi trase de cai chinuiţi sunt numeroase în drumul spre Timişoara. Meniul micului restaurant e tentant, dar totuşi nerecomandat stomacurilor sensibil-europene: mici, ciorbă ţărănească, dar şi şniţele şi cartofi prăjiţi. Nu poţi dormi niciunde în Cenad, dar poţi să cumperi pitici de grădină de la două sute de mii bucata sau obiecte artizanale aduse tocmai din Harghita. Sau poţi să joci la 6 din 49, primul sport naţional, chiar înaintea fotbalului. Trebuie să spui un nu categoric tuturor birturilor din sat, pline ochi la vremea prânzului de localnici dubios de veseli. Ideea e să pleci mai departe. Drumul e bun, dar feţele oamenilor se schimbă. N-o să mai vezi băbuţe cochete la volanul unui Volskwagen, ca dincolo de Kiszombor, ci femei cocoşate de greutăţi, care poartă de obicei basmale negre. Nici iarba nu e tunsă pe marginea drumului, ca dincolo. Eventual, e păscută de vite fără teama vacii nebune (dar care poartă cercei europeni) sau ciugulită de găini neprotejate de gripa aviară. Din loc în loc, iarba este sufocată de mormane de gunoaie. Dar drumul e surprinzător de bun. Trebuie să încetineşti în Sânnicolau Mare, oraşul fără şomeri: sunt armate de biciclişti şi autocare pline de muncitori. Clădirile sunt însă aproape ruine, semn că bănăţenii ori preferă să-şi pună banii la ciorap, ori nu sunt suficient de bine plătiţi. Dacă nu vrei să dormi la Sânnicolau, până la Timişoara te aşteaptă un drum destul de scurt, plin de hârciogi însângeraţi pe asfalt. Primul semn de efervescenţă la marginea Europei e tocmai în jurul Timişoarei, unde se construieşte pe rupte. În oraş însă drumul bun se strică brusc, dar, din fericire, există alte compensaţii.