Dick Cheney, în miniturneu în Orientul Mijlociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele american Dick Cheney a efectuat un miniturneu în Orientul Mijlociu care a avut ca etape Egiptul, Arabia Saudită şi Kuweitul. De fapt, e vorba de partea a doua a călătoriei pe

Vicepreşedintele american Dick Cheney a efectuat un miniturneu în Orientul Mijlociu care a avut ca etape Egiptul, Arabia Saudită şi Kuweitul. De fapt, e vorba de partea a doua a călătoriei pe care o efectua în decembrie şi pe care a fost obligat s-o întrerupă din cauza unor probleme interne americane. Luna trecută, el a apucat să meargă în Irak, Pakistan, Afganistan şi sultanatul Oman, după care a revenit urgent la Washington, spre a fi prezent la un vot în Senat. Acum, Cheney s-a întâlnit cu toţi şefii statelor vizitate - un preşedinte şi doi suverani -, iar discuţiile lor au fost dominate de criza siriano-libaneză, dosarul nuclear iranian, situaţia din Irak, apropiatele alegeri palestiniene şi, mai nou, implicaţiile regionale ale bolii grave a premierului israelian. Cum se vede, sunt probleme deosebite, ale căror implicaţii depăşesc contextul regional. De altfel, nu întâmplător, la Ryad, el l-a întâlnit şi pe deputatul libanez Saad Hariri, fiul fostului premier asasinat, şi a evocat cu gazdele sale eforturile comune saudito-egiptene pentru reducerea tensiunii dintre Damasc şi Beirut şi pentru preveniea unei escaladări a conflictului din regiune. În acest sens, s-a aflat că Ryadul a propus Libanului şi Siriei un plan destinat să liniştească relaţiile Beirutului cu Damascul, plan ce nu pune în discuţie ancheta ONU privind asasinarea lui Rafic Hariri. Un alt subiect la fel de sensibil este derularea alegerilor palestiniene, ţările arabe fiind interesate direct ca SUA să faciliteze organizarea lor, inclusiv în Ierusalimul de Est, şi cu participarea tuturor forţelor politice.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite