Deva şi Hunedoara, încă două victime ale poluării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laboratorul mobil a depistat metale grele în sol şi monoxid de carbon în aer Cele două oraşe sunt grav afectate de poluarea provocată de autovehicule. Solul prezintă plumb şi alte

Laboratorul mobil a depistat metale grele în sol şi monoxid de carbon în aer

Cele două oraşe sunt grav afectate de poluarea provocată de autovehicule. Solul prezintă plumb şi alte metale grele în exces, iar aerul este intoxicat cu gaze de eşapament. Doar apa e, deocamdată, mai puţin poluată, dar nimeni nu poate garanta că şi anul viitor va mai fi la fel. Otrăvurile din sol coboară, încet-încet, spre pânza freatică şi, dacă oamenii nu vor interveni, calitatea mediului se va degrada rapid.

La Deva, probele de sol au fost prelevate chiar din parcul Piaţa Victoriei, apa de la farmacia "Remedia", iar aerul a fost testat pe bulevardul 1 Decembrie. În Hunedoara s-au prelevat probe de sol şi aer din Piaţa Libertăţii, iar apa s-a colectat de la cafeneaua "Expreso".

Deva, sufocată cu monoxid de carbon

Primul semn al poluării a fost cantitatea foarte mare de monoxid de carbon din aer. Valoarea de 6 mg/m3 nu depăşeşte limita de 10 mg/m3, admisă de lege, dar este de două sau chiar de trei ori mai mare ca în alte oraşe.

Trebuie spus că normele internaţionale consideră valoarea de 5 mg/m3 drept prag inferior de evaluare, adică valoarea de la care e limpede că există o problemă gravă. În plus, aceste valori reprezintă maxima zilnică admisibilă, adică gradul maxim de poluare pe care îl poate suporta un om care stă într-o astfel de atmosferă o singură zi.

Dar, în cazul în care poluarea este mereu la fel de ridicată (cum, de regulă, se întâmplă), atunci chiar şi valori mai mici de 3mg/m3 necesită măsuri pentru protecţia sănătăţii umane. Se pot purta măşti peste nas şi gură, dar cea mai eficientă măsură ar fi devierea traficului auto pe şoseaua de centură.

Plumbul găsit în sol este chiar peste valorea admisă de norme, iar prezenţa lui certifică faptul că gazele de eşapament sunt problema.

S-au depistat 28 de miligrame de plumb pe kilogramul de sol, când limita este de numai 20 mg/kg.

La Hunedoara, prea mult cupru în sol

Rezultatele analizei solului din Hunedoara prezintă o caracteristică mai rar întâlnită: nivelul cuprului depăşeşte valoarea permisă de 20 mg/kg, fiind 51 de miligrame la fiecare kilogram de sol. Concentraţia mare de cupru este chiar mai periculoasă decât poluarea cu plumb, deoarece efectele intoxicaţiei cu acest metal sunt similare otrăvirii cu arsenic.

Medicii recomandă ca toţi compuşii ce conţin cupru să fie consideraţi a priori toxici. Aceşti compuşi se pot regăsi în legumele şi fructele care absorb cuprul din sol sau pot ajunge în pânza freatică, ceea ce este considerat de-a dreptul catastrofal. Limita admisă la cupru în apă este de numai 1,5 mg/litru.

Otrăvirea cu compuşi de cupru este foarte rapidă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca în zonele contaminate cu acest metal să se consume lapte sau albuş crud de ou, ambele alimente având calitatea de a bloca acţiunea cuprului.

Oţetul este însă absolut interzis, pentru că favorizează reacţiile cuprului. O persoană intoxicată cu produşi otrăvitori de cupru prezintă greţuri, ameţeli, urmate de convulsii, paloare şi insensibilitate. Dacă doza e mare, moartea intervine rapid.

Apa se poate bea

Pentru ambele oraşe, deocamdată nu sunt probleme mari legate de calitatea apei. Ea are ceva suspensii totale în Hunedoara, mai precis 1mg/litru (valoarea acceptată pentru acestea fiind 0), şi ceva plumb în Deva (4,6 μg/litru când valoarea admisă este de 10 μg/l), dar nu prezintă risc de îmbolnăvire pentru populaţie.

Aici ar trebui să amintim că, deşi nu se depăşeşte cantitatea admisă de lege, totuşi plumbul are prostul obicei de a se acumula în organism şi, în timp îndelulgat, el poate deveni destul cât să afecteze creierul, ficatul şi rinichii celor beau apa de la robinet.

O staţie de filtrare a apei ar fi bine-venită în anul 2008, mai ales că acum vin şi banii de la Bruxelles pentru astfel de investiţii.

Cititorii ne îndeamnă la acţiune

Rezultatele analizelor de sol, apă şi aer din marile oraşe ale ţării continuă să stârnească îngrijorare. Mulţi dintre cei care ne-au contactat ne solicită fie să venim şi în oraşele lor, fie să nu ne limităm la prezentarea cifrelor ce dovedesc poluarea. Cei care ne îndeamnă să presăm autorităţile, locale şi centrale, să ia măsuri au, desigur, dreptate şi, în lunile următoare, vom da curs multora dintre propunerile venite de la cititori.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite