Deţinuţii politici vor fi despăgubiţi, iar condamnările lor, şterse prin lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege privind ştergerea condamnărilor politice din perioada 1945 - 1989 va fi adoptată prin ordonanţă de guvern, iar apoi va fi supusă dezbaterii parlamentului. După 14 ani de

Proiectul de lege privind ştergerea condamnărilor politice din perioada 1945 - 1989 va fi adoptată prin ordonanţă de guvern, iar apoi va fi supusă dezbaterii parlamentului. După 14 ani de la începerea discuţiilor privind necesitatea unui astfel de act normativ, Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, s-a arătat sceptic, ieri, în privinţa adoptării acestei legi.

Conform ministrului justiţiei, Tudor Chiuariu, reabilitarea deţinuţilor politici şi pedepsirea autorilor abuzurilor împotriva celor care s-au opus regimului comunist este o urgenţă. El a precizat că această lege va avea în vedere şi magistraţii excluşi din justiţie pe motive politice.

Acestora li se vor mări indemnizaţiile lunare de persecutaţi politic de la 100 RON la 500 RON. Proiectul prevede şi acordarea unor despăgubiri morale, repunerea în drepturi sau redarea gradelor militare, dacă acestea au fost retrase, sau despăgubiri egale cu valoarea bunurilor confiscate în momentul condamnării.

De efectele acestui act normativ pot beneficia şi rudele foştilor deţinuţi politici, care pot solicita instanţei de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului, prin Ministerul Finanţelor, la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

1.000.000 de foşti deţinuţi politici

Se estimează că, prin adoptarea acestei legi, aproximativ un milion de foşti deţinuţi politici vor scăpa de condamnările din cazier. "Există circa 136.000 de dosare penale, toate vizând loturi de condamnaţi. Dacă facem o medie de cinci persoane la un dosar, putem să vorbim de circa 700.000 de oameni condamnaţi la închisoare pe motive politice", a precizat Ticu Dumitrescu. La aceştia se mai adaugă alţi circa 300.000 care au primit condamnări administrative - la locul de muncă sau domiciliu forţat.

Marius Oprea, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a criticat pensiile uriaşe ale foştilor securişti sau miliţieni (aproximativ 5.500 RON - n.r.) , comparându-le cu indemnizaţiile "de mizerie, nedemne" ale foştilor deţinuţi politici (aproximativ 500 RON - n.r.).

Unii comunişti vor beneficia de lege

Marius Oprea a confirmat ieri că de această lege vor beneficia şi unii membri ai Guvernului Antonescu şi deviaţioniştii comunişti de dreapta. "În virtutea în care ei au fost condamnaţi în baza unei prevederi penale, care sunt cuprinse în ceea ce noi stipulăm în lege, pot fi reabilitaţi…

Ca o dovadă că legea pe care o propunem nu este făcută pentru oameni, ci pentru o reparaţie morală, trebuie să vă spun că de prevederile ei vor beneficia şi comuniştii acuzaţi în acele vremuri de aşa-numita deviere de dreapta", a mai spus Oprea,
numind-o printre aceştia pe Ana Pauker, fost ministru de externe în Cabinetul lui Gheorghe Gheorghiu Dej.

Reglementări morale

Preşedintele IICCR a ţinut să precizeze că "această lege are mai degrabă un aspect moral, pentru că măsurile reparatorii au fost luate până acum de statul român, prin compensaţiile care se acordă foştilor deţinuţi politici, deportaţilor etc". Marius Oprea a dat de exemplu cazul lui Ion Gavrilă Ogoranu, fost lider al unui grup de rezistenţă din Munţii Făgăraşului.

Oprea a povestit cum Ogoranu a vrut să ia un credit la bancă, iar când şi-a ridicat de la poliţie cazierul, a observat că îi apărea condamnarea la moarte pentru că a luptat împotriva orânduirii comuniste. "În această situaţie, banca a refuzat să-i dea un credit", a povestit Oprea.

100.000 de euro, despăgubiri pentru Tacu

Cel mai cunoscut caz de despăgubiri morale, acordate de judecători, este cel al fostului deţinut politic, Alexandru Tacu. În 2004, Tribunalul Iaşi i-a acordat despăgubiri în valoare de 100.000 de euro compensaţie pentru suferinţele îndurate în timpul regimului comunist. Alexandru Tacu a cerut echivalentul în lei a trei milioane de euro, pentru că el şi familia sa au fost urmăriţi de Securitate şi "supuşi unui tratament
inuman şi degradant".

Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova. În acest moment, dosarul este în faza finală la instanţa supremă. Tacu a fost arestat în iunie 1948, cînd avea 17 ani, fiindcă a cântat imnul regalist şi a stat în închisoare trei ani de zile. Avocata lui Tacu, Liliana Poenaru, ne-a declarat ieri că, de regulă, un astfel de proces, până la sentinţă definitivă durează minim trei ani.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite