Detergenţii, metalele grele şi îngrăşămintele ard Pământul

La Strasbourg s-a hotărât că solurile contaminate urmează să fie inventariate şi depoluate în toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene Stratul superior al scoarţei terestre

La Strasbourg s-a hotărât că solurile contaminate urmează să fie inventariate şi depoluate în toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene

Stratul superior al scoarţei terestre pe care cresc şi se dezvoltă plantele suferă din cauza poluării industriale.

Pesticidele, solvenţii, metalele grele, deşeurile provenite din industria chimică, toate aceste substanţe poluante care au apărut odată cu dorinţa omului de a smulge cât mai multă hrană pământului sau de a-şi crea un mediu artificial, neţinând cont de dezastrul pe care-l lasă în urma sa, s-au transformat acum în duşmani de temut ai mediului înconjurător.

Detergenţii fac parte şi ei din categoria agenţilor poluanţi care se regăsesc frecvent în solurile pe care se practică agricultura.

În sprijinul acestei afirmaţii, cercetătorii aduc argumente bazate pe studii ce demonstrează prezenţa tot mai mare în solurile agricole a unei substanţe chimice denumite sulfat de alchilbenzen, ce se găseşte în detergenţii anionici, care se pare că sunt cei mai vânduţi în întreaga lume.

Există numeroase căi de dejecţie prin care aceşti compuşi chimici ajung în pământ. Una dintre ele este reprezentată de deversarea apei distilate care se foloseşte în industrie, dar şi în fermele private, iar, la rândul lor, îngrăşămintele obţinute din amestecuri biologice constituie un alt canal important prin care substanţele chimice contaminează solul.

Metalele grele, îngrăşămintele chimice şi naturale constituie, de asemenea, pericole care pândesc atât solul, cât şi pânza freatică.

Detergenţii anionici sunt cei mai căutaţi

Într-un lichid, moleculele de la margini sunt atrase către interior, ceea ce face ca suprafaţa lichidului să fie curbată. Acest efect denumit tensiune superficială poate fi observat la stropii aproape sferici care picură la robinet.

Tensiunea superficială împiedică apa să fie un agent de curăţare eficient. Când intră în contact cu o pată de murdărie de pe un material, moleculele de apă tind să se lege mai mult între ele decât să înmoaie şi să cureţe ţesăturile.

Detergenţii se împart în mai multe clase, cei mai folosiţi fiind detergenţii anionici. Aceştia, datorită unei substanţe active care interacţionează cu apa, reduc efectul denumit de către oamenii de ştiinţă tensiune superficială. În concluzie, fără săpun sau fără detergenţi nu ne putem spăla hainele şi nici nu putem să ne lăudăm că, acasă ori la serviciu, domneşte curăţenia.

Detergenţii "hrănesc" culturile agricole

Primul detergent sintetic a apărut în anul 1916. Este vorba despre un detergent industrial descoperit de chimistul geman Fritz Gunther. Detergenţii pentru menaj, care să nu atace pielea, au apărut abia în anul 1933. Tehnologia modernă a adus pe piaţă detergenţi complecşi care pretind că înlătură murdăria şi, în acelaşi timp, protejează orice tip de ţesătură.

Chimicalele care intră în compoziţia detergenţilor nu rămân însă inofensive şi nici nu dispar odată cu tina în maşina de spălat. Compuşii organici nocivi din detergent care rămân pe haine ating pielea, creând, de multe ori, alergii, sau sunt deversaţi prin sistemele de canalizare în pânza freatică.

Solul se îmbibă cu toate aceste substanţe toxice care ajung, de nenumărate ori, alături de pesticide, "hrană" pentru culturile agricole.

Detergenţii sunt încor poraţi şi în pasta de dinţi, în produsele de curăţenie sau în soluţiile antiseptice, cât şi în soluţiile utilizate la curăţarea legumelor şi a fructelor de substanţele chimice cu care au fost stropite pentru a înlătura dăunătorii.

Fosfaţii sufocă peştii

Pentru a creşte performanţele detergenţilor, în componenţa acestora se adaugă fosfaţi, care au ca efect reducerea durităţii apei. Odată ajunşi, prin deversarea reziduurilor, în mediile acvatice naturale, fosfaţii stimulează proliferarea algelor, ceea ce conduce la scăderea dramatică a conţinutului de oxigen din apă şi, implicit, la decimarea populaţiilor de peşti.

Tot pentru a le conferi detergenţilor calităţi suplimentare - parfum, efect de înălbire şi de strălucire -, a devenit un loc comun, astăzi, includerea a numeroşi aditivi în componenţa acestora, cu efecte similare asupra mediilor naturale în care ajung ulterior.

În acest moment, detergenţii anionici sunt cei mai folosiţi. Consumul anual de asemenea detergenţi ajunge, pe plan mondial, la 2.000.000 de tone, iar în 2010 va ajunge la 3.400.000 de tone. Oamenii de ştiinţă consideră că această creştere a producţiei globale de detergenţi anionici trebuie controlată sever, tocmai având în vedere efectele distrugătoare pe care le au asupra mediului.

Cercetătorii avertizează asupra intensificării interacţiunilor biologice şi biochimice complexe care au loc între componentele detergenţilor anionici şi elemente din mediul natural, în diverse ecosisteme.

Punctând consecinţele pe care le are invazia acestor componente anionice în natură, ei subliniază pericolul ca activitatea metabolică din sol să fie modificată structural şi, implicit, fertilitatea acestuia să fie afectată într-un mod ireversibil.

Metalele grele distrug sistemul nervos

Oamenii se află în contact permanent cu solul. Parcuri, terenuri de joacă pentru copii, terenuri agricole, toate aceste locuri, atunci când sunt afectate de poluare, reprezintă o sursă de contaminare a organismelor vii.
Principala sursă de poluare a solului sunt gazele arse eliminate în atmosferă de automobile.

Acestea sunt aduse pe sol de către ploaie şi apoi, tot cu ajutorul apei, pătrund din ce în ce mai adânc şi "migrează" în pânza freatică. Metalele grele afectează în mod indiscutabil sănătatea oamenilor. Ei intră în contact direct sau indirect cu substanţele toxice prin intermediul legumelor şi fructelor care acumulează metalele grele, ajunse în pământ, în procesul de creştere.

Plumbul este un metal greu care, odată inhalat sub formă de vapori sau ingerat în cantităţi cât de mici, duce la afecţiuni grave ale creierului sau ale sistemului nervos.

Cuprul şi compuşii săi sunt, de asemenea, deosebit de toxici. Sunt suficiente 30 de grame sulfat de cupru ca să omori un om. Animalele subacvatice care trăiesc în mediile poluate cu acest metal greu se aleg cu afecţiuni ale sistemului nervos sau digestiv, iar peştii îşi pierd mirosul.

Cadmiul se acumulează mai ales în culturile de orez care se află în apropierea minelor din care se extrage acest metal greu. Vaporii de cadmiu sunt cancerigeni şi deosebit de toxici pentru mediul înconjurător. Nichelul este, de asemenea, cancerigen şi provoacă alergii.

Deşi zincul este esenţial pentru sănătatea organismului, prea mult zinc poate fi fatal. Acest metal favorizează anorexia, induce malnutriţia şi suprimă absorbţia altor oligoelemente vitale pentru organismul uman. Soluţiile în care au fost degajaţi ioni liberi de zinc sunt foarte toxice pentru plante şi animale.

Nitriţii sunt împrăştiaţi de oameni pe terenurile arabile

Nitraţii reprezintă o altă sursă de poluare a solurilor. Ei constituie ultimul stadiu al proceselor de mineralizare a materiilor organice în descompunere care pătrund în sol prin infiltraţiile de suprafaţă sau sunt aruncaţi pe sol, chiar de oameni, în procesul de fertilizare chimică.

Fosele septice, platformele de gunoi de grajd şi gunoi menajer, closetele constituie o sursă permanentă de nitraţi. În conformitate cu normele internaţionale, din cauza potenţialului nociv pe care îl reprezintă, nitraţii au fost incluşi în clasa substanţelor toxice din apă.

Dar ca să ajungă în apă, ei trebuie mai întâi să polueze solul. Pe lângă nitraţi, în sol se mai găsesc şi importante cantităţi de nitriţi, care provin din gazele de ardere aruncate în atmosferă de automobile, care ajung în sol ca şi metalele grele cu "ajutorul" ploii.

Limita sanitară admisă pentru nitraţi şi nitriţi în apa de la robinet este de 50 mg la un litru. Ambele tipuri de substanţe au efecte grave şi uneori ireversibile asupra omului.

Conform unei directive europene, statele membre au obligaţia să elaboreze programe de acţiune pentru zonele identificate ca fiind poluate cu nitriţi proveniţi din surse agricole.

Chiar şi baliga poluează

Poluarea cu nitraţi şi nitriţi este cauzată şi de dejecţiile animalelor ori de excesul de fertilizare naturală a solului destinat agriculturii.

Astfel, cea mai mare poluare se înregistrează în zonele în care au fost ferme agricole. În România, au fost identificate deja în judeţul Prahova patru localităţi ale căror ape şi terenuri sunt poluate cu nitriţi proveniţi din excesul de fertilizare cu îngrăşăminte naturale sau din fertilizanţii chimici.

Aceste localităţi au intrat în programul de acţiune pentru zonele de risc, iar măsurile pentru combaterea poluării trebuie luate cât mai rapid.

Proiect european pentru protejarea solurilor

Săptămâna trecută, la Strasbourg, Parlamentul European a adoptat în sesiune plenară un proiect de directivă europeană cu privire la protecţia solurilor care prevede inventarierea solurilor contaminate din Uniunea Europeană.

Legislaţia comunitară cu privire la deşeuri, produse chimice, agricultură sau calitatea apelor acoperă parţial protecţia solurilor.

Textul adoptat recent de către eurodeputaţi le propune celor 27 de state membre să cadă de acord asupra unui cadru comun care să asigure durabilitatea solului, considerat a fi o resursă naturală deosebit de importantă. Până de curând, dintre cele 27 de state membre, numai nouă aveau o legislaţie care viza protecţia solului.

Potrivit textului de lege, cei 27 au la dispoziţie cinci ani pentru a stabili zonele ce necesită o protecţie specială. Documentul adoptat subliniază, de asemenea, şi rolul deosebit de important pe care împăduririle îl joacă în lupta împotriva poluării atmosferice, întrucât gazele toxice ajung în pământ împreună cu ploile.