Detectivii particulari au cautare si in Romania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De sase ani incoace, in fiecare toamna, apar printre noi 20-30 de personaje tip James Bond, in varianta autohtona. Sunt oameni scoliti anume, incat iti pot spune imediat daca te insala nevasta, daca

De sase ani incoace, in fiecare toamna, apar printre noi 20-30 de personaje tip James Bond, in varianta autohtona. Sunt oameni scoliti anume, incat iti pot spune imediat daca te insala nevasta, daca pustiul tau consuma droguri sau contabilul te trage-n piept. In plus, pentru ceva bani, iti pot aduce si dovezi clare in acest sens. Ei sunt detectivii particulari, o categorie sociala care incepe sa fie la mare cautare si in Romania. Dovada faptul ca a aparut deja o scoala specializata in formarea lor. E, de fapt, un loc discret, unde cursantii invata de la marii maestri in arta filajului, in criminalistica sau psihologie.
Central, dar discret
In buricul Capitalei, peste drum de cinematograful Scala aveam informatii ca ar trebui sa fie scoala de detectivi. O placuta pusa la intrare cu inscriptia "Scoala Nationala de Detectivi si Securitate" ne-a facut sa credem ca depistaseram intr-adevar locul cu pricina. In hol, un bodyguard lat in umeri de crapa combinezonul pe el ne-a escortat cu privirea de la intrare si pana la usa liftului. O data ajunsi pe palierul etajului cinci, incercam sa reperam scurt fieful spionilor platiti cu ora. In prima incapere ne intampina, radioase, doua domnisoare cu fustite putin mai late de o palma. Imediat gandul iti zboara spre agenti sub acoperire. Ceva mai tarziu aveam sa aflam ca ne-am inselat. Erau secretarele scolii. N-a trecut mult si toti cei din conducere, care au aflat imediat de vizita noastra inopinata, au aparut in incaperea unde fuseseram invitati sa luam loc.
"Legenda" - povestea care iti scapa pielea
Primii detectivi cu acte-n regula au terminat cursurile in 1999, insa cei de aici nu pot spune cati au ales sa profeseze efectiv. Confidentialitatea este una din primele reguli care se invata. In fiecare an termina scoala, in medie, cam 20-30 de persoane. Cifra este valabila numai in Bucuresti, insa cei de aici spun ca s-au infiintat deja filiale si in tara. Deocamdata, doar la Targoviste si Targu Jiu, dar urmeaza si altele. Mihai Bugaru, directorul Scolii Nationale de Detectivi si Securitate Privata, povesteste ca lucrul cel mai important pe care il invata cursantii este sa faca diferenta intre proba adusa clientului si proba pentru instanta. Daca pentru client pot fi suficiente niste poze cu partenerul sau aflat in bratele altcuiva, lucrurile se schimba cand vine vorba de un judecator. De-asta, printre materiile de baza se numara deontologia profesionala, dreptul constitutional si administrativ sau tactici si strategii avocatiale. In cadrul scolii functioneaza si un laborator de criminologie, cu aceeasi dotare ca a politiei. Pe langa toate astea, mai conteaza si practica. Asa ca elevii sunt periodic scosi in strada, in special la disciplina metode si tehnici de observare. Se alege la intamplare un trecator, iar elevii stau o zi intreaga pe urmele lui. Asa exerseaza fotografierea fara a fi remarcati, filajul si chiar inregistrarea audio-video de la distanta. Importanta este si "legendarea", in cazul in care subiectul urmarit simte acest lucru. Cu alte cuvinte, detectivul trebuie sa gaseasca rapid o poveste pe care sa i-o toarne omului, in cazul in care acesta si-a dat seama ca a fost filat sau fotografiat.
Onorariul: minim 5 euro pe ora
Meseria de detectiv particular devine pe zi ce trece tot mai rentabila si in Romania. Detectivii sunt solicitati cel mai des in cazuri de adulter, insa mai nou si bancile sau societatile de asigurari apeleaza la serviciile lor. Acestea din urma cer ajutorul detectivului cand este vorba de plata unor despagubiri mari catre diversi clienti. Mai sunt si parintii care vor sa-si verifice copiii, in special cei pe care-i banuiesc de consum de droguri. Varianta cu detectivul particular este nu doar mai simpla, ci si confidentiala. Se evita astfel implicarea politiei, a carei ancheta s-ar putea lasa rau pentru beizadeaua cu pricina. Onorariul unui detectiv particular variaza in functie de cazul incredintat. Oricum, cei de la scoala spun ca un detectiv cu renume nu are cum sa ia mai putin de 5 euro pe ora, indiferent de sarcina pe care o primeste. O explicatie a acestor tarife o poate oferi si investitia initiala pe care detectivul o face inainte sa se apuce sa profeseze. Acestuia nu-i lipsesc aparatele ultrasofisticate de filmat si fotografiat, un sistem complex audio-video sau dispozitivele de inregistrare la distanta, toate facand ceva mai mult de 5.000 de euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite