Destăinuiri

Bicicleta Pentru întâlnirea noastră de astăzi pe calea literelor pregătisem cu totul altceva, dar, ca de obicei, pentru a nu ştiu câta oară, viaţa mi-a luat-o înainte... O să încerc

Bicicleta

Pentru întâlnirea noastră de astăzi pe calea literelor pregătisem cu totul altceva, dar, ca de obicei, pentru a nu ştiu câta oară, viaţa mi-a luat-o înainte... O să încerc chiar şi un alt mod de abordare. Aşadar: noapte de duminică, fierbinte, într-un oraş şi mai fierbinte şi, neapărat, murdar. Şi murdărit!

Aţi ghicit, iată şi primul câştigător, doamnelor şi domnilor, e vorba de minunata noastră Capitală!!! Reiau: noapte fierbinte de duminică, ora zero şi douăzeci de minute. Ies la plimbarea de seară (mă rog, de noapte) alături de căţeluşul nostru, Yummy. E agitat. Dar îşi revine - în sensul că înţepeneşte - când asistă, alături de mine, la scena care urmează.

Un puşti, cam la vreo maximum zece anişori, se plimbă cu bicicleta (hm, de unul singur, la miezul nopţii???) pe trotuar. Bicicleta loveşte un bolovan şi puştiul se prăbuşeşte pe asfaltul plin de gumă de mestecat şi de sticle din plastic. Se ridică destul de uşor şi începe să înjure atât de colorat încât mă văd silit să-i astup urechiuşele căţeluşului.

Nu-i ajunge însă doar atât. De aici încolo, am senzaţia că asist la un film horror. Băiatul ia bolovanul de care s-a împiedicat şi îl azvârle cu toată puterea în bicicleta căzută la pământ. Apoi ridică bicicleta şi o zdrobeşte de asfaltul încins.

Nu-i ajunge. Dă cu ea de pereţii caselor din apropiere. E tot nemulţumit. O lasă jos şi reia jocul cu bolovanul cu ajutorul căruia, practic, zdrobeşte bicicleta bucăţică cu bucăţică. Primul cedează farul, care se face ţăndări.

Apoi ghidonul, apoi fiecare spiţă în parte. Dinaintea lui zace acum un morman diform de fiare. Puştiul e încântat. A făcut o mare ispravă. Ce, e puţin lucru să distrugi de unul singur ditamai bicicleta scumpă? Ce, minunaţii lui părinţi, autori ai unei educaţii de zile mari asupra odraslei, n-au bani să-i cumpere, pe loc, una nouă?

Odrasla scuipă concluziv asupra bicicletei ucise şi pleacă mai departe... Am spus "ucisă" pentru că, vreme de câteva fracţiuni de secundă, am avut imaginea puştiului care, cu aceeaşi sete, ar putea zdrobi în viitor ţeasta unui coleg. Şi nu numai.

Mă îndrept foarte trist şi indignat spre casă. Nu-mi mai arde de plimbare. Şi nici lui Yummy. Şi mă gândesc cu nostalgie că am avut prima mea bicicletă abia în liceu. Şi o mai păstrez şi acum. Trebuie neapărat s-o ascund undeva în siguranţă. Dacă dă peste ea micuţul dobitoc???...