Descoperiţi "Pădurea Fermecată" la circ!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru un pic de culoare în această primăvară vă propunem să vă alăturaţi lumii circului. Circ & Variete Globus din Bucureşti vă prezintă numere pe eşarfe, dresuri cu tigri, ulii

Pentru un pic de culoare în această primăvară vă propunem să vă alăturaţi lumii circului.

Circ & Variete Globus din Bucureşti vă prezintă numere pe eşarfe, dresuri cu tigri, ulii şi cai, zburători ai leagănului sau acrobaţii şi salturi dificile, în premiera spectacolului "Pădurea Fermecată". Ghizi prin Pădure, pentru a nu vă pierde, vă vor fi cele trei ursitoare, Anca Sigartău, Maria Buză şi Liana Lungu, care vor cânta, dansa şi glumi alături de clovnii trupei "Ciucureii veseli", prezentaţi în premieră la Circul din Bucureşti.

Printre scenele care vă vor tăia răsuflarea la acest spectacol sunt numărul aerian pe eşarfe, al trupei Almas, zburătorii leagănului, demonstraţia de forţă şi echilibru "mâini în mâini" executată de fraţii Badea, echilibristica piramidală şi bineînţeles dresurile inedite, printre care una în premieră, cu tigrii siberieni.

În "Pădurea Fermecată" sunt invitaţi şi oaspeţi din străinătate. Din Germania, Jochen Krenzo vă prezintă un număr cu păsări domestice şi papagali amazonieni, dar şi un uriaş vultur pleşuv. Franţa, reprezentată de Sandrine le Bris, are o apariţie memorabilă alături de poneii din cea mai mică rasă din lume, prezentaţi în contrast cu masivul armăsar din rasa Shayer, singurul exemplar din România care cântăreşte mai mult de o tonă. Premiera spectacolului "Pădurea Fermecată" are loc duminică, 11 mai, de la ora 15.00 şi de la 18.30, la Circul Globus din Bucureşti. Biletele pot fi procurate la preţul de 25, 30, 40, 45, 50 sau 60 RON, în funcţie de locul din sală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite