Descentralizarea va începe cu o perioadă de Vest sălbatic

Scoala bucureşteană e departe de Europa în care ne integrăm de la 1 ianuarie 2007. Inspectorul şcolar general al Capitalei, Cristian Alexandrescu, vorbeşte în exclusivitate pentru Adevărul

Scoala bucureşteană e departe de Europa în care ne integrăm de la 1 ianuarie 2007. Inspectorul şcolar general al Capitalei, Cristian Alexandrescu, vorbeşte în exclusivitate pentru Adevărul şcolar şi universitar (care se distribuie gratuit împreună cu ziarul în fiecare marţi) despre problemele învăţământului din Bucureşti.
- Cine este vinovat pentru faptul că absolvenţii învăţământului preuniversitar se integrează cu greu pe piaţa muncii?
- Vina o poartă directorii unităţilor care asigură un certificat de competenţă. Ei nu-şi fac lobby îndeajuns de mult pentru a atrage absolvenţii de clasa a VIII-a spre unităţile pe care le conduc. Nici directorii de şcoli şi diriginţii claselor a VIII-a nu îi îndrumă pe copii pentru aceste meserii. Există o tendinţă a tuturor familiilor bucureştene în a-şi da copilul la liceu, neapărat teoretic şi dacă se poate să fie neapărat pe mate-info. Acest lucru îl obligă mai departe pe tânăr să intre într-o instituţie de învăţământ superior, pentru că altminteri nu are nicio pregătire pentru societate. Prin procesul de descentralizare, fiecare director va fi nevoit, pentru ca şcoala să trăiască, să prezinte meseriile atractive pe care le are, să prezinte şi aspectele financiare, pentru că sunt foarte multe meserii pe care poate să le asigure o şcoală de arte şi meserii sau un liceu tehnologic, meserii în care tânărul va primi un salariu mai mare decât un absolvent de învăţământ superior.
- Vor dispărea şcolile situate în cartierele mărginaşe?
- Depinde foarte mult şi de modul în care directorul acelei unităţi de învăţământ doreşte să mai aibă unde să-şi desfăşoare activitatea, ca director. Va fi, cu certitudine, în momentul în care vom intra pe descentralizare, o perioadă de "Vest sălbatic". În momentul în care directorul va vedea că şcoala se duce în jos, va avea două posibilităţi: ori lasă pe altul mai bun ca el, care să fie în stare să ridice şcoala, ori şcoala va muri pe limba ei, şi atunci vor fi alte unităţi care vor reuşi să se ridice.
- Există dotările minimale în şcolile Capitalei pentru un proces instructiv-educativ modern?
- În momentul de faţă, există o sumă de bani de aproape 250 milioane de lei vechi pentru fiecare laborator al liceului, de fizică, chimie, biologie, dar există foarte puţine firme care să aibă posibilitatea să doteze cu materialele necesare aceste laboratoare. Firmele care au o tradiţie în ţară şi în afara României de a dota laboratoarele au preţuri extraordinar de mari. Ei nu au făcut României o ofertă rezonabilă. Eu i-am rugat pe colegii mei să achiziţioneze de la aceste firme un minimum necesar. Dacă demonstrăm guvernului că Bucureştiul este în stare să cheltuiască banii corect, atunci la anul vor creşte sumele. În prezent, în Capitală, există laboratoare în toate liceele. Am certitudinea că în cursul acestui an şcolar nu vor mai exista şcoli gimnaziale şi licee care să nu aibă internet. Eu doresc să fac lucrul acesta şi la grădiniţe. În sectorul 2, spre exemplu, absolut toate unităţile au internet, fie că e grădiniţă, şcoală sau liceu. Noi avem obligaţia, ca dascăli, să ne autoperfecţionăm tot timpul. Casa Corpului Didactic (CCD) are astfel de cursuri pentru profesori. Sunt peste 80 de cursuri de formare şi perfecţionare, cursuri de limbi străine, de la începători la avansaţi, cursuri de management educaţional, managementul proiectelor, cursuri de informatică pe diferite domenii şi niveluri.
- De când nu a mai intrat o carte nou-apărută într-o bibliotecă şcolară din Capitală?
- Avem sume de bani care au fost date anul acesta pentru absolut toate bibliotecile şcolare din Bucureşti. Nu sunt sume extraordinar de mari, dar sunt primele sume care au fost alocate unităţilor şcolare. Dacă există posibilitatea să doneze cineva sau să cumpere din banii lui proprii o carte, aceasta poate intra în biblioteca şcolară chiar şi în momentul apariţiei. Dacă se aduce în discuţie ca respectiva carte să fie adusă de inspectorat, minister etc., e de aşteptat. De 20 de ani nu a intrat nicio carte nouă în bibliotecă adusă de inspectorat sau de minister. Au existat programe ale MEC pentru bibliotecile rurale, unde într-adevăr au mai fost dotări. La nivelul Bucureştiului, Ministerul Educaţiei, oricare a fost conducerea sa, nu a gândit achiziţionarea de carte şcolară pentru biblioteci cam de 20 de ani.
- Cât va mai dăuna şcoala stării de sănătate a elevilor?
- Probabil că intrarea noastră în Uniunea Europeană, care nu ne asigură numai drepturi, ci şi obligaţii, va impune, şi în cazul unităţilor şcolare din România, să fie un mobilier ergonomic. Am încercat anul acesta să găsim firme specializate care sunt în stare să asigure acest mobilier pentru elevi. Din păcate, nu am reuşit să găsim decât în ideea "prezentaţi-ne dumneavoastră proiectul şi noi încercăm să facem ceva". Ar fi trebuit ca la ora asta să vină ei şi să prezinte şcolilor posibilitatea de a achiziţiona mobilier de genul acesta. Deocamdată, nu există, dar va fi obligatoriu nevoie să facem acest lucru. Legat de problemele vizuale, asta înseamnă modalitatea în care au fost gândite construcţiile unităţilor şcolare din România. Atunci când şcoala are o clasă care n-a fost gândită a fi bine iluminată natural şi s-a gândit construcţia unei clădiri în care să funcţioneze eventual şi şcoală, asta evident că duce la această imposibilitate şi singura şansă este să schimbăm, ceea ce este destul de greu, clădirea.
- Se face consiliere psihopedagogică în şcoli?
- Din păcate, nu toată lumea se implică îndeajuns de mult. Consilierul este cel care ar trebui, cel puţin teoretic, să aibă aceeaşi importanţă în şcoală ca şi directorul adjunct, numai că, din păcate, legislaţia nu ne permite decât să avem pe postul de consilier o persoană, profesor de obicei din şcoală, care are abilităţi mai bune pe partea educativă. Acesta, însă, nu este degrevat de ore, nu primeşte un salariu corespunzător cu munca pe care o depune, face lucrul acesta ca o muncă voluntară. Tocmai de aceea nu toată lumea se implică îndeajuns de mult.
- Este normal ca unui medic să îi revină două, trei şcoli şi una, două grădiniţe?
- Normal ar fi ca fiecare şcoală să aibă medic. Poate ar trebui să regândim puţin o unitate. Dacă am domenii începând cu preşcolarul până la nivel de liceu sau chiar postliceal, atunci unitatea ar avea o putere destul de mare din punctul de vedere al numărului de cadre angajate, al numărului de elevi, să angajeze personal sanitar corespunzător. Noua legislaţie a muncii, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2007, va impune ca în fiecare unitate să-şi desfăşoare activitatea un medic, un asistent, un medic stomatolog. Dar asta va depinde foarte mult de fondurile pe care le vor avea şcolile respective.

Criză de profesori
- De ce e criză de profesori de limbi moderne, de informatică şi de educatoare?
- Din motive financiare. Limbile străine, informatica au şi alte deschideri, în afară de meseria de profesor. Evident că un absolvent de învăţământ superior pe aceste domenii se duce unde îi este mai bine. O să avem posibilitatea, o dată cu descentralizarea, ca plata profesorilor să se facă diferenţiat şi atunci, dacă eu am un profesor foarte bun de limbă străină sau de informatică şi vreau să-l ţin cu tot dinadinsul în şcoală, voi avea posibilitatea, prin bugetul pe care îl am la dispoziţie ca director al şcolii, să îl plătesc în aşa fel încât să nu mai plece în altă parte. Deocamdată, însă, plata se face unitar, la nivelul ţării şi din acest motiv şi abandonul profesorilor este foarte mare pe aceste discipline.

Se pierd informaţii între minister şi inspectorat
- Vă înţelegeţi cu Ministerul Educaţiei?
- Avem probleme mari legate de baza de date. Sunt adeptul folosirii IT-ului în viaţa şcolară, socială. Mi se pare mult mai eficientă o comunicare făcută pe bază de internet, decât pe baza unor adrese, hârtii, faxuri. Până ajunge informaţia de la minister la mine, de la mine la inspectoratele de sector şi de la inspectorate spre şcoli... Asta înseamnă o grămadă de intermediari care duc la pierderea informaţiei. Baza de date este o lipsă atât a ISMB, cât şi a MEC. Dacă ceri două raportări în zile diferite pe aceeaşi temă, vei primi două raportări diferite, chiar dacă n-a intervenit practic nimic între cele două zile. Am colegi cărora, dacă le cer acelaşi lucru şi astăzi, şi mâine, îmi vor da cifre diferite. La ora asta noi încă lucrăm, şi mă deranjează extrem de tare lucrul acesta, pentru că nu-i văd eficienţa, lucrăm pe 3 tipuri de colectare de date. Există nişte "cearceafuri" pe care fiecare şcoală şi le realizează, nişte hârtii în format A3, mari şi lungi, în care fiecare secretar şi director buchisesc şi şterg, cu creionul foarte bine ascuţit, pentru că trebuie să scrie foarte mic date privind profesorii, elevii, încadrarea în general a şcolii. Există apoi o bază de date care a fost făcută la nivelul Bucureştiului de către echipe de informaticieni de-a lungul timpului şi în care la ora asta toată lumea ştie să lucreze şi există baza de date la nivel naţional, care ar trebui să fie completată la nivelul Bucureştiului. Din păcate, unele date trebuie introduse manual, ceea ce înseamnă timp şi multe persoane implicate. Colegii mei din inspectorat nu cred că au la ora asta o bază de date destul de bine pusă la punct ca să fie în stare să îmi spună în orice moment cine urmează să îşi dea gradul didactic peste un an.