Derivatele pe aur au debutat timid la Bursa din Sibiu
0Primul contract a fost încheiat, după două luni de la lansare, la preţul de 690 dolari/uncie Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri din Sibiu (BMFMS) a "inaugurat", la sfârşitul
Primul contract a fost încheiat, după două luni de la lansare, la preţul de 690 dolari/uncie
Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri din Sibiu (BMFMS) a "inaugurat", la sfârşitul săptămânii trecute, contractele derivate cu activ suport raportul dolar/aur.
După două luni de la lansarea produsului financiar, primul contract de vânzare-cumpărare încheiat pe piaţa la termen a reprezentat o surpriză chiar şi pentru analiştii pieţei de capital.
Imediat după lansarea derivatelor pe aur, oficialii bursei din Sibiu aşteptau o impulsionare a lichidităţii cu 5% şi un rulaj anual în creştere cu cu cel puţin 10%. Cu toate că debutul nu pare să susţină aceste estimări, Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS, apreciază că derivatele pe aur vor reuşi să determine o creştere cu 5% a rulajului.
"Sperăm ca această creştere să se realizeze în ultimul trimestru din acest an bursier", subliniază Ancuţa.
Randamentele semnificative asigurate de evoluţia companiilor listate pe Rasdaq reprezintă unul dintre principalele motive care au determinat scăderea lichidităţii pe piaţa la termen.
"Momentan, întreaga activitate a bursei din Sibiu este influenţată de evoluţia pieţei Rasdaq. Aceasta este şi una dintre cauzele care a îndepărtat investitorii de pe piaţa sibiană", este de părere preşedintele BMFMS. La rândul său, Adrian Ceuca, director general adjunct la SSIF Broker, subliniază că, deocamdată, nu există, o piaţă pentru aceste instrumente, astfel că este foarte dificil de găsit o contraparte.
"Pentru orice contract ar trebui să existe perspective, însă pe parcursul acestui an s-au înregistrat scăderi pe toate contractele importante tranzacţionate la Sibiu", spune Ceuca.
Astfel, pe lângă concurenţa randamentelor aduse de fosta bursă electronică, piaţa din Sibiu resimte şi concurenţa lichidităţii marilor pieţe externe. "Şi intermediarii care oferă investitorilor accesul pe bursele internaţionale, unde lichiditatea este din start asigurată, determină o parte din declinul bursei sibiene", susţine directorul SSIF Broker.
Arbitraj pe axa Londra - Sibiu
Primul contract cu activ suport raportul dolar/aur a fost încheiat, la sfârşitul săptămânii trecute, la preţul de 690 dolari/uncie. În cursul şedinţei de ieri, un nou ordin de vânzare a fost lansat în piaţa sibiană, la preţul de 710 dolari/uncie, în condiţiile în care, pe pieţele externe, cotaţia aurului ajunsese la 703,65 dolari/uncie.
"A fost o surpriză încheierea primului contract, iar această "întârziere" este justificată, întrucât este foarte dificil de lansat o astfel de piaţă", consideră Ioan Aleman, reprezentantul Departamentului de dezvoltare de noi produse din cadrul BMFMS.
Analistul apreciază că pe lângă speculatorii care vor încerca să intuiască trendul preţului unciei, în funcţie de mişcările internaţionale, piaţa este destinată firmelor autorizate pe metale preţioase.
Totodată, investitorii români pot face arbitraje între piaţa autohtonă şi bursele internaţionale. De exemplu, un arbitraj între piaţa londoneză, unde aurul se tranzacţiona, vineri, la cotaţia de 700 de dolari/uncie şi cea autohtonă, ar fi adus un câştig de 10 dolari/uncie.
Mărimea contractului futures SIBGOLD este de o uncie (31,10 grame), iar pasul de tranzacţionare - 0,10 dolari.
Spre deosebire de volumul unui contract pe pieţele externe (100 de uncii), volumul SIBGOLD este mai mic, pentru ca investitorii să nu blocheze o sumă foarte mare. Pentru a tranzacţiona un contract, marja minimă de care un investitor are nevoie este de 200 de lei. Limita maximă de oscilaţie zilnică a preţului este de +/-150 de lei.