Deputatul PRM Aurel Ioan Rus, cercetat la "Crimă Organizată"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PRM Aurel Ioan Rus este urmărit penal de DIICOT, alături de alte trei persoane, printre care şi fiul său, Ciprian Rus, pentru că ar fi ajutat un condamnat să iasă din ţară. Ioan

Deputatul PRM Aurel Ioan Rus este urmărit penal de DIICOT, alături de alte trei persoane, printre care şi fiul său, Ciprian Rus, pentru că ar fi ajutat un condamnat să iasă din ţară. Ioan Aurel Rus s-ar fi folosit, în anul 2004, de calitatea de demnitar pentru a transporta prin frontiera din Nădlac o persoană despre care avea cunoştinţă că are interdicţie de ieşire din ţară, folosind documente de identitate falsificate.

Tânărul care a fost depistat în maşina lui Rus având asupra sa un paşaport falsificat, la vremea respectivă senator de Bistriţa, a declarat la audieri că se înţelesese cu un alt învinuit - Francisc Forrai, să-l ducă în Austria, contra sumei de 2.000 de euro. Totodată, acesta i-ar fi dat lui Ioan Rus 500 de euro. Deputatul PRM Ioan Aurel Rus a declarat pentru "Adevărul" că, începând de astăzi, avocaţii săi vor lucra pentru trimiterea în judecată a procurorului DIICOT Ioan Lumperdean, sub acuzaţia de "înscenare".

"Mie mi s-a spart maşina în 15 martie 2007 în Cluj, lângă Prefectură, şi din maşină mi s-a sustras geanta diplomat în care aveam şapte declaraţii, dintre care două împotriva acestui procuror. Declaraţiile erau ale unor minore care au întreţinut relaţii sexuale cu alţi indivizi din DIICOT şi din Poliţia Bistriţa", a mai spus deputatul Rus. (George Rădulescu, L. Năstase)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite