Deputatul Ion Dumitru a dat explicaţii despre cravatele Romsilva în valoare de 540 lei bucata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Ion Dumitru, fostul director al Regiei Naţionale Romsilva, trimis în judecată pentru corupţie, a susţinut în faţa magistraţilor instanţei supreme că a cumpărat obiecte în

Deputatul PSD Ion Dumitru, fostul director al Regiei Naţionale Romsilva, trimis în judecată pentru corupţie, a susţinut în faţa magistraţilor instanţei supreme că a cumpărat obiecte în valoare de aproape 10 miliarde de lei vechi din fondul de protocol al societăţii pentru a le oferi cadou de sărbători. Despre preţurile la cravate de 5.400.000 de lei sau ace de cravată de 2.100.000 de lei, deputatul a spus că "preţurile bunurilor de la licitaţie consider că n-au fost nici cele mai mici, nici cele mai mari faţă de preţurile mondiale, având în vedere raportul calitate-preţ".

Coşuleţul lui Moş Crăciun

El a explicat că acele de cravată şi cravatele erau oferite în coşuri de răchită, alături de o sticlă de vin sau ţuică, un salam vânătoresc, o figurină Moş Crăciun, alte dulciuri şi că banii alocaţi pentru cadouri au fost luaţi din bugetul propriu al regiei, şi nu din cel alocat de stat. Cadourile ajungeau la personalul central Romsilva, reprezentanţilor sindicatului sau ai unor instituţii, precum şi ziariştilor. Ion Dumitru este primul parlamentar trimis în judecată de DNA, fiind judecat pentru un prejudiciu estimat de procurori de aproximativ 3 milioane de euro adus Regiei Romsilva.

El a fost trimis în judecată alături de şapte membri ai unor comisii de licitaţie cu care, în 2004, ar fi atribuit ilegal opt contracte de achiziţie publică firmelor Alca Hunting Com SRL, Romarmy SRL, Express Trading SRL şi Romtextil Com SRL, controlate de omul de afaceri Alfred Florea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite