Deputatul D.L. Maior - bun de plata, cu 750.000 dolari pentru teapa trasa Bancorex-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate eforturile sale disperate, deputatul pesedist Dorin Lazar Maior nu a scapat de obligatia de a plati cu averea personala teapa trasa defunctei Bancorex in urma cu opt ani, cand a luat, prin

Cu toate eforturile sale disperate, deputatul pesedist Dorin Lazar Maior nu a scapat de obligatia de a plati cu averea personala teapa trasa defunctei Bancorex in urma cu opt ani, cand a luat, prin firma sa Iazoo Impex SRL, un credit de circa 1,2 milioane marci germane, pe care nu l-a mai restituit. Dupa "decesul" bancii, datoria a fost preluata de AVAB, care a cerut in Justitie atragerea raspunderii patrimoniale a lui D.L. Maior, in calitate de administrator al firmei, pentru "gaura" ajunsa, intre timp, cu majorari si penalitati, la peste 75.000 de dolari. Drept urmare, in primavara anului trecut, printr-o sentinta a Tribunalului Brasov, parlamentarul pesedist a fost obligat sa plateasca, din propriul buzunar, suma de 763.593 de dolari, in solidar cu cei doi oameni de paie ai sai, Albert Maria Crina si Dutu Eduard Lucian, carora le "pasase" intre timp sereleul. Sentinta nu a putut fi pusa insa in aplicare, intrucat - dupa ce respinsese, intr-o prima faza, cererea de suspendare a executarii, formulata de deputatul Maior - Curtea de Apel Brasov a admis, surprinzator, recursul acestuia, casand hotararea Tribunalului Brasov, trimitand cauza, spre rejudecare, la aceeasi instanta! Intre timp, Maior a apucat sa-si salveze jeep-ul Nissan, trecandu-l pe o alta firma de-a sa, si a fost cat pe ce sa faca acelasi lucru si cu cele 2 apartamente pe care le detine in buricul Brasovului, impreuna cu sotia sa, AVAB reusind in ultimul moment sa noteze in Cartea Funciara sechestrul asupra cotei-parti din acestea ce apartine deputatului. Dupa ce a fost reluat, procesul intentat de AVAB s-a incheiat, in iulie a.c., cu o sentinta a Tribunalului Brasov identica aceleia din urma cu un an si jumatate, pe care insa D.L. Maior a atacat-o iarasi cu recurs, la Curtea de Apel Brasov. Un recurs soldat cu o noua surpriza, chiar de la primul termen, din 4 octombrie curent: intrucat nici parlamentarul pesedist - aparat de cabinetul de avocatura al senatorului liberal Nicolae Vlad Popa, mai exact de sotia acestuia! -, nici AVAS-ul nu s-au prezentat si nu au cerut judecarea in lipsa, instanta a decis, scurt, suspendarea procesului! "Aceasta suspendare nu ne afecteaza nicicum, sentinta tribunalului e definitiva si poate fi pusa in aplicare fara probleme. O vom investi in cel mai scurt timp cu formula executorie si apoi va urma procedura de valorificare a cotei-parti din cele doua apartamente si a unor actiuni ale d-lui Maior, pe care avem sechestru", ne-a asigurat purtatoarea de cuvant a AVAS, Mioara Iordache. Ramane de vazut insa cat va dura aceasta procedura si, mai ales, cat va putea recupera AVAS din cei 763.593 de dolari pe care D.L. Maior trebuie sa-i plateasca singur, dat fiind ca cei doi acoliti ai sai nu poseda - cel putin in acte - nici un fel de bunuri care sa poata fi executate silit.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite