Demonstratie de forta cu cele mai bune tancuri ale Romaniei si Italiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit conducerii Armatei Romane, s-a pus in practica "un scenariu foarte verosimil" pentru exercitiul militar

Cele mai bune tancuri din armatele Romaniei si Italiei au executat, in ultimele zile, o adevarata demonstratie de forta in poligonul Malina (judetul Galati) - la doar 30 de kilometri de frontiera cu Ucraina. Actiunea a fost denumita "Smardan 2004" si a reprezentat, oficial, doar un exercitiu militar romano-italian, inclus in planul de instruire a celor doua armate pe anul 2004. Conform scenariului exercitiului, o tara membra NATO (Blueland), bogata in rezerve de petrol, este atacata de tara vecina (Greyland). Tara atacata cere sprijinul Aliantei Atlantice, iar trupele NATO restabilesc pacea in zona si repun granita dintre cele doua tari vecine pe vechile aliniamente. La alte exercitii militare, oficialii Armatei Romane insistau asupra ideii ca scenariul este doar fictiv, fara vreo legatura cu evenimente politico-militare reale. Acum insa, la exercitiul din judetul Galati, generalul maior Vasile Apostol, loctiitorul sefului Statului Major al Fortelor Terestre, a precizat pe un ton sec: "A fost un scenariu foarte verosimil". In ultimele trei saptamani, la exercitiu au participat 800 de militari (500 de italieni si 300 de romani) cu peste 100 de tancuri si vehicule blindate. Italienii au adus 60 de tancuri Ariete, intrate in inzestrarea armatei lor in ultimii patru ani. Romanii au prezentat masinile de lupta TR 85 M1, din dotarea Batalionului 284 Tancuri Galati. Alaturi de tanchisti, la exercitiu s-au instruit militari italieni din Regimentul 11 Bersaglieri si militari romani din Batalionul 300 Infanterie, care in luna ianuarie va pleca in Afganistan. Soldatii romani si italieni sunt vechi parteneri - nu doar de la exercitiile bilaterale organizate in Romania in anii 2000 si 2002, ci si de la actiunile comune desfasurate in Albania, Bosnia, Kosovo si Irak. Desi intre tancurile italiene si cele romanesti exista un decalaj tehnologic (Ariete sunt tancuri de generatia a patra, iar TR 85 M1 sunt doar de generatia "3 plus"), ele s-au dovedit compatibile si au indeplinit cu succes obiectivele exercitiului. Militarii romani si italieni au evitat sa comenteze situatia politica actuala si tensiunile romano-ucrainene, dar comandantul italienilor, generalul Gaetano Romeo, s-a aratat dispus ca la viitoarele exercitii sa aduca in Romania nu doar tancuri italiene de ultima generatie, ci si forte aeriene.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite