Democratii sunt gata sa-i scuteasca pe apicultori de taxa de drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa ce sute de apicultori au amenintat, acum doua zile, ca vor da drumul albinelor in fata sediului Guvernului daca vor fi fortati sa plateasca taxa de drum, ieri, un grup de cinci deputati PD au

Dupa ce sute de apicultori au amenintat, acum doua zile, ca vor da drumul albinelor in fata sediului Guvernului daca vor fi fortati sa plateasca taxa de drum, ieri, un grup de cinci deputati PD au depus o initiativa legislativa in care propun ca acestia sa achite doar o fractiune din aceasta taxa. Potrivit acestei initiative, apicultorii si agricultorii ar urma sa plateasca doar in functie de durata de utilizare a retelei de drumuri nationale: o zi, sapte zile, 30 de zile, sase luni sau 12 luni. Tariful de utilizare pentru o zi nu va putea fi mai mare decat valoarea taxei impartite la numarul de zile a unui an. Unul din initiatori, deputata PD Monica Iacob Ridzi, a explicat ca apicultorii nu folosesc autovehiculele cu care transporta familiile de albine decat maximum sase zile pe an, cand acestea sunt aduse la locurile pentru polenizat si apoi sunt intoarse la baza. Transporturile se fac cu mijloace special amenajate. In prezent insa, apicultorii trebuie sa plateasca aproximativ 20 milioane de lei pentru taxa de drum, masinile pentru stupi fiind incluse in categoria celor care transporta marfa. Totusi, initiativa celor cinci deputati PD ignora faptul ca ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre - cel care gestioneaza veniturile din taxa de drum -, este membru al PD si ar fi fost mai simplu ca aceasta initiativa sa fie promovata prin intermediul Executivului, inclusiv pe calea unei ordonante de urgenta. Potrivit unor surse din PD, cooperarea cu acest ministru este extrem de dificila, iar Dobre s-a suparat atunci cand parlamentarii propriului partid l-au interpelat in legatura cu taxa de drum.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite