Demnitarii se înghesuie în comisiile de privatizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Olteanu a câştigat 64.501 RON de la BCR

derogările de la prevederile referitoare la incompatibilităţile înscrise în Legea 161/2003, unii dintre ei participând chiar şi la şapte comisii de privatizare. Ministrul economiei, Ioan Codruţ şereş, este chiar preşedinte peste şapte Comisii de privatizare (Distrigaz Nord, Distrigaz Sud, Electrica Dobrogea, Electrica Banat, Electrica Oltenia, Electrica Moldova, Electrica Muntenia Sud), în timp ce colegul său de cabinet, Sebastian Vlădescu, a fost preşedintele Comisiilor de privatizare a BCR şi CEC. Documentul IPP arată că nici secretarii de stat nu se feresc să participe la consiliile de administraţie ale unor societăţi cunoscute. Sebastian Bodu, şeful ANAF, este membru în CA al Eximbank, preşedintele consiliului de supraveghere şi îndrumare AVAS şi membru în Comisiile de privatizare a CEC şi BCR. Fostul ofiţer de securitate Silvian Ionescu, şeful Gărzii de Mediu, a fost membru în Comisia pentru coordonarea privatizării SC Electrica Muntenia Sud. Alice Bîtu, secretar de stat la Ministerul Finanţelor, este membru în AGA Loteria Naţională Română şi membru în CA al CEC şi Transelectrica, iar colegul său Istvan Jakab este membru în nu mai puţin de trei consilii de administraţie: RA Ape Minerale, Romsilva şi CEC. Cătălin Doica şi el secretar de stat în Ministerul de Finanţe este membru în şase consilii de administraţie, printre care Romtelecom, CEC, Distrigaz Sud, Distrigaz Nord şi Electrica Muntenia. Documentul mai arată că Guvernul Tăriceanu a aprobat aproape de patru ori mai multe derogări de la Legea "anticorupţie" 161/2003 decât Guvernul Năstase. În perioada 2000-2004 au fost acordate 13 astfel de aprobări, faţă de cele 45 emise până în prezent de actualul Executiv. Ca soluţii, IPP solicită amendarea Legii 161 şi publicarea, de către fiecare demnitar, a unui raport de activitate pentru perioada în care a ocupat una din funcţiile menţionate mai sus.
Grad redus de transparenţă
Institutul pentru Politici Publice a efectuat şi o monitorizare asupra declaraţiilor de avere şi de interese depuse de demnitarii care au întrunit sau întrunesc un cumul de funcţii, din 2003 până în prezent. Din cei 61 de demnitari, doar doi au completat toate informaţiile din declaraţia de avere şi cea de interese. Este vorba de Mihai Voicu şi de Bogdan Olteanu (acesta a câştigat 64.501 RON ca membru în Comisia de privatizare a BCR şi 27.488 RON ca membru în Comisia de privatizare a CEC). În rest, demnitarii fie au lăsat necompletate rubricile aferente din declaraţii, fie au completat parţial funcţiile deţinute. IPP arată că mai ales miniştrii au ales să menţioneze funcţia deţinută, însă au omis să completeze şi valoarea beneficiilor obţinute.
Blaga - chirie minusculă pentru 440 mp
Expertul Valerian Stan, invitat la dezbaterea IPP, a declarat că Vasile Blaga şi Teodor Atanasiu sunt printre cei care beneficiază de locuinţe de la RA-APPS, pentru care plătesc doar chirie, nu şi costurile de întreţinere. Stan a spus că, pentru o suprafaţă de 440 metri pătraţi, Vasile Blaga plăteşte 915.000 de lei, în timp ce Atanasiu plăteşte o chirie de 880.000 lunar pentru o suprafaţă de 144 metri pătraţi.

Demnitarii din guvern care au cumulatşi alte funcţii
Miniştri:
Gheorghe Barbu
Ioan Codruţ şereş
Zsolt Nagy
Sebastian Vlădescu
Mihai Voicu
Secretari de stat:
Victor Paul Bobre
Liviu Radu
Jozef Birtalan
Adrian Bădilă
Cristian Bitea
Dumitru Miron
Valer Bindea
Silviu Bian
Darius Meşca
Alesandru Dan Victor
Ionel Manţog
Zsolt Bogos
Octavian Nichifor Bîgiu
Virgil Crecana
Constantin Popescu
Attila Korodi
Lucia Ana Varga
Silvian Ionescu
Ioan Ghergheş
Florin Bejan
Aurel Netin
Emanoil Neguţ
Ervin Zoltan Szekely
Virgil Păunescu
Barbara Katalin Kibedi
Mara Râmniceanu
Elena Doina Dascălu
Cătălin Doica
Claudiu Doltu
Istvan Jakab
Alice Cezarina Bîtu
Nicolae Ivan
Dragoş Neacşu
Sebastian Bodu
Daniel Chiţoiu
Gelu ştefan Diaconu
Bogdan Iulian Hutuca

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite