Deficitul bugetar s-a adâncit în iulie la 17,6 miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deficitul bugetar s-a adâncit în iulie la 17,6 miliarde de lei
Deficitul bugetar s-a adâncit în iulie la 17,6 miliarde de lei

Deficitul bugetar al României s-a adâncit după primele şapte luni la 17,58 miliarde de lei, reprezentând 3,5% din produsul intern brut (PIB) revizuit, potrivit informaţiilor Ministerului Finaţelor Publice.

În acelaşi timp, cheltuielile bugetului general consolidat au sporit cu 7,4% în primele şapte luni din 2009, ajungând la 109,8 miliarde lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile au scăzut cu 6,9%, la 92,2 miliarde de lei, arată datele publicate astăzi de Ministerul Finanţelor.

Deficitul de 17,58 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 4,16 miliarde de euro, este peste cifra anunţată la începutul lui august de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. Acesta spunea că deficitul bugetar reprezenta, după primele şapte luni ale lui 2009, 3% din PIB.

În primul semestru al anului 2009, deficitul bugetar era de 14,38 miliarde de lei, reprezentând 2,7% din PIB, în timp ce deficitul prevăzut ca obiectiv conform acordului cu FMI era de 14,5 miliarde de lei.

În primele şapte luni din 2008, deficitul bugetar fusese de 3,2 miliarde lei, reprezentând 0,6% din PIB.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite