Deficitul comercial s-a apropiat de 10 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ritmul de creştere se menţine şi în a doua parte a anului, atunci dezechilibrul extern va depăşi chiar şi cele mai pesimiste aşteptări Comerţul exterior al economiei

Dacă ritmul de creştere se menţine şi în a doua parte a anului, atunci dezechilibrul extern va depăşi chiar şi cele mai pesimiste aşteptări

Comerţul exterior al economiei româneşti oferă, aproape în fiecare an, noi recorduri. Ultimul este înregistrat la sfârşitul primului semestru din 2007, moment în care dezechilibrul balanţei comerciale este cu aproape patru miliarde de euro mai mare decât cel din primele şase luni ale anului trecut.

Luna iunie a acestui an a fost în ton cu prima parte a lui 2007 - deficitul comercial a continuat să se adâncească. Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată faptul că, în primele şase luni, diferenţa dintre valoarea importurilor (CIF) şi cea a exporturilor (FOB) a depăşit 9,66 miliarde de euro. Adică, deficitul comercial a crescut cu aproximativ 65% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Mai mult, soldul negativ al balanţei comerciale a fost, în întreg anul 2006, de aproape 15 miliarde de euro. Iar dacă ritmul de creştere din perioada ianuarie - iunie 2007 se menţine şi în partea a doua a anului, atunci sunt mari şanse ca dezechilibrul comercial să depăşească estimările iniţiale.

În primăvara acestui an, Comisia Naţională de Prognoză estimase, pentru 2007, un ritm mediu de creştere a exporturilor de 16,8%. Totuşi, în primele şase luni, datele INS arată un sold de 14,1 miliarde de euro, cu numai 11,3% mai mare decât valoarea exporturilor din perioada similară a anului trecut.

Rezultate mai slabe decât estimările iniţiale

Pe de altă parte, importurile au totalizat, în ianuarie - iunie 2007, peste 23,7 miliarde de euro, în creştere cu 23,8%. Iar ritmul de majorare este puţin peste estimarea de 22,2% a CNP.

Oficialii INS precizează faptul că încetinirea ritmului de creştere a exporturilor provine, pe de o parte, din scăderea cantitativă a exporturilor de produse petroliere la aproape jumătate, iar pe de altă parte, din cauza continuării trendului descendent al operaţiunilor de prelucrare activă (lohn), în special pentru produsele textile. Simultan, avansul importurilor este justificat şi de încheierea în anul 2007 a regimurilor vamale începute înainte de data aderării, prin Autoritatea Naţională a Vămilor, în principal pentru bunurile introduse temporar în antrepozite vamale şi zone libere.

Nu în ultimul rând, introducerea sistemului de comerţ general pentru schimburile intracomunitare, unde bunurile se înregistrează în totalitate la trecerea frontierei naţionale şi nu la punerea în liberă circulaţie, cum se proceda anterior şi cum se realizează în prezent comerţul Extrastat, a avut influenţe asupra rimtului de creştere a importurilor.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite