Deconspirare, cu viteza melcului

în momentul declanşării dosariadei de primăvară, dar procesul a devenit pe zi ce trece din ce în ce mai apatic. Prima dată, după multă vreme, s-a lăsat impresia că s-au găsit soluţii

în momentul declanşării dosariadei de primăvară, dar procesul a devenit pe zi ce trece din ce în ce mai apatic. Prima dată, după multă vreme, s-a lăsat impresia că s-au găsit soluţii pentru stârpirea maladiei care a lovit România postdecembristă. Exista voinţă politică, se încropise şi ceva logistică, o lege în acest sens era deja băgată pe ţeavă în parlament, iar opinia publică răspunsese pozitiv la primele semne ale deconspirării totale. S-a ales până şi un grup-ţintă de început, acela din care făcea parte întreaga clasă politică, urmând ca vânătoarea de securişti să devină un fenomen social cu o amploare fără precedent. Securiştilor camuflaţi în politicieni le urmau la rând, pentru deconspirare, cei pitulaţi în rândurile dascălilor, cei deghizaţi în straie preoţeşti, cei ascunşi printre sindicaliştii de frunte şi alţii care îngroaşă rândurile diferitelor categorii sociale ce influenţează viaţa cotidiană a românilor.După primele deconspirări de senzaţie, care au avut însă un iz de răfuială politică, motoarele CNSAS-ului şi-au redus vizibil turaţia. Numărul fără precedent de solicitări, în tandem cu maldărele de dosare plecate din ograda serviciilor, au sufocat practic bunul mers al dosariadei. Totul a culminat cu desecretizarea dosarelor cultelor, când CNSAS a fost nevoit să-şi recunoască neputinţa, din lipsa unui spaţiu de depozitare. În prezent, deconspirarea merge cu viteza melcului, fără a se putea extinde la categorii cel puţin la fel de importante ca acea a politicienilor. Profesorii aşteaptă o curăţenie morală în rândurile lor, mişcările sindicale vor să-şi recâştige credibilitatea, iar preoţii se roagă ca suspiciunile care apasă asupra lor să ia sfârşit.Vinovaţi de lentoarea cu care se mişcă CNSAS-ul sunt doi actori principali ai filmului dosariadei, care până acum nu au făcut altceva decât să dea din gură. Primul este parlamentul, care, printr-o simplă modificare legislativă, ar putea să dea o gură de oxigen colegiului. Principalele forţe de pe scena politică românească deţin o majoritate care le permite schimbarea legii. De partea cealaltă, guvernul poate rezolva, printr-o banală ordonanţă, toate problemele financiare şi de logistică ale CNSAS. Ambele tabere au în rândul lor personaje care se bat cu pumnul în piept că susţin până în pânzele albe modificarea legii. Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc sunt numai două nume grele care au fost de acord cu scoaterea sintagmei "poliţie politică" din textul legii, ceea ce ar face ca motoarele CNSAS-ului să duduie din nou. Nu s-ar mai pierde atâta timp cu zecile de şedinţe în care membrii colegiului îşi storc creierii ca să-i împartă pe securişti pe grupe, în funcţie de vină. Acesta s-ar transforma rapid într-o sită care va cerne colaboratorii din dosare, fără ca imaginea instituţiei să aibă de suferit. Judecătorul final nu va mai fi o comisie, care se întruneşte după cum au chef membrii săi, ci opinia publică.