Declaraţie, cifră şi remarcaţi
0Că în România există deficit de forţă de muncă este evident. Părerile diferă când vine vorba de amploarea fenomenului: angajatorii anunţă că deficitul de muncitori e de peste 300.000, iar
Că în România există deficit de forţă de muncă este evident. Părerile diferă când vine vorba de amploarea fenomenului: angajatorii anunţă că deficitul de muncitori e de peste 300.000, iar ministrul muncii, de numai 100.000. Absorbit de cifre şi strategii, ministrul visează ţărani tineri plictisindu-se.
La sate e destulă forţă de muncă… Să meargă din poartă în poartă, să facă centre de formare în marile comune
Paul Păcuraru,
ministrul muncii
800.000 de euro este prejudiciul Bancpost în cazul cardurilor Millennium, de trei ori mai mare decât suma anunţată iniţial de responsabilii băncii
Aihan Omer.
Este antrenorul handbaliştilor de la UCM Reşiţa, echipa care a cucerit pentru al doilea an consecutiv Cupa Challenge, chiar dacă a jucat finala cu o echipă măcinată de indisponibilităţi. Mai există şi alte discipline sportive în afară de monopolizatorul şi adesea murdarul fotbal. Avem sporturi de echipă în care chiar se performează.
Corneliu Iacobov.
A fost acuzat de abuz în serviciu, spălare de bani şi prejudicii de 24 milioane de lei aduse rafinăriei Rafo. Zilele trecute a fost achitat, adică e scos curat şi uscat. Imediat a anunţat că vrea funcţii în conducerea PSD şi un loc în Legislativ "pentru că vreau să fim o ţară normală". Mie mi se pare o mostră de tupeu maxim.