Dealul Ortelecului o ia din nou la vale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile din ultimele zile au determinat reînceperea alunecărilor de teren din Ortelec, zonă limitrofă Zalăului. 16 case sunt periclitate de noile alunecări de teren. Prefectul Ionel Ciunt şi primarul Zalăului, Radu Căpâlnaşiu, au discutat săptămâna trecută strămutarea celor 15 familii ameninţate.

Construcţia de noi case pentru acestea necesită 2,5 milioane de lei, bani pe care prefectura i-a solicitat guvernului.

„Familiile afectate de alunecările de teren au primit teren pentru construirea unei case, iar în ceea ce priveşte obţinerea unui sprijin financiar, am înaintat către Instituţia Prefectului Sălaj o adresă în vederea promovării unui proiect de hotărâre de guvern în acest sens.

Faţă de cele 15 cereri anterioare, mai avem o solicitare de la o familie afectată, care va fi supusă aprobării Consiliului Local”, a declarat, ieri, Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău.

Probleme vechi

Problemele din Ortelec au apărut încă din anul 1976, după ce producătorul de blocuri ceramice Cemacon a deschis o carieră de argilă în zona respectivă.

Ultima alunecare majoră de teren a avut loc în luna iunie a anului trecut, ea afectând o suprafaţă de circa zece hectare de teren, la numai 50 de metri de un drum judeţean şi de rezervoarele cu apă ale oraşului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite