David Foenkinos: „Am întâlnit în România poeţi mustăcioşi”

Editura Humanitas a lansat la târgul de săptămâna trecută şi romanul „În caz de fericire” de David Foenkinos, în traducerea Sabinei Chişinevski. Un roman despre viaţa cuplului, aşa cum sunt, de altfel, cele mai multe cărţi scrise de el până acum.

Victoria Anghelescu: De câte ori aţi mai fost până acum în România?

David Foenkinos: Am venit prima dată acum trei ani, când am făcut aproape turul României. Am fost la Cluj, Timişoara, Braşov...

De data aceasta aţi venit numai pentru Târgul de carte?

Da. Îmi va fi lansat un roman tradus în limba română, „En cas de bonheur” (În caz de fericire) şi voi avea o sesiune de autografe. Dar, în cele câteva zile la Bucureşti, mă voi întâlni şi cu oameni de teatru şi sper şi cu alte persoane. Am amintiri frumoase din vizita precedentă.

De ce mereu cuplul, frustrările, sexul?

Este adevărat că pare pesimist, dar nu este aşa. Dimpotrivă, este vorba despre viaţa cuplului, despre abstinenţă şi pasiune şi despre frustrări pe care fiecare dintre noi le cunoaşte, le trăieşte la un moment dat. Mi se pare însă un fapt pozitiv să scriu despre ele, pentru că poţi găsi, chiar atunci când eşti supărat, modalităţi de a te bucura.

Sursa bucuriei, după părerea mea, este tandreţea, o viaţă socială care poate exista chiar în lipsa sexualităţii. Eu sunt prototipul individului depresiv. Unul dintre gânditorii moderni, românul Cioran, spunea că  „ratându-ţi viaţa, poţi atinge poezia”.

E foarte frumos exprimat. Înseamnă că poţi găsi, indiferent de nefericiri, motive de înseninare. Tragedia clasică a cuplului, uzura, oboseala odată constatate, poţi găsi motive ale continuării. Aventura nu este o dramă, poate fi depăşită, relaţia nu este terminată, poţi continua. Este vorba, în final, despre libertate.

Este, după părerea mea, un fel de parodie a viziunii asupra cuplului, ceea ce mi se pare că are o doză de umor, cu toate trântirile de uşă, amantele şi amanţii. De fapt, ceea ce vreau să reţin din toate acestea este ceva destul de încurajator. Poate este nevoie să ratezi lucrurile pentru a le păstra.

Sunteţi şi dramaturg. Sunteţi interesat de teatrul românesc?

Prima mea piesă, „Celibataires” (Celibatarii), se joacă acum la Paris, la Studio des Chmaps Elysee. Sper că în curând ea va fi montată şi la Bucureşti. De altfel, mă întâlnesc zilele acestea şi cu oameni de teatru, chiar dacă am venit în primul rând pentru roman. Mi s-au tradus în limba română trei cărţi. Asta îmi dă, sper, posibilitatea realizării visului de a-mi vedea o piesă montată aici.

Numele dumneavoastră nu sună franţuzeşte.

Nici nu este francez. Este grec. De altfel sunt foarte multe nume franţuzeşti care nu sună foarte franţuzeşte. Din păcate, nu am rude în Grecia. Mă duc des acolo, sunt îndrăgostit de ţara aceea.

Ce sentimente aveţi când vi se traduc romanele în alte limbi?

Mi s-au tradus cărţi în multe ţări. Din păcate, nu pot şti cât de bune sunt traducerile. Mi s-a spus că unele sunt foarte bune, că altele sunt slabe, dar nu-mi pot da seama decât în engleză. Ţine cumva de hazard. Al editorului, al alegerii traducătorului... Este păcat că unii traducători nu încearcă să intre în contact cu autorul.

Pe Cioran şi pe Ionesco îi ştie toată lumea

Spuneaţi într-un interviu că România este ţara dumneavoastră preferată. Era o glumă?

Nu, e adevărat, ador să vin în România. În cărţile mele sunt foarte interesat de ţările din Est. Sigur nu toate sunt la fel. Le-am vizitat şi am descoperit mari diferenţe între ele, dar şi unele caracteristici comune, iar România este preferata mea.

Am întâlnit aici poeţi mustăcioşi, cercuri literare, oameni care iubesc cu adevărat literatura. Am trăit momente fabuloase. Mai mult, mi se pare că Spania, Brazilia, ţările calde sunt foarte superficiale.

Ce ştiţi despre scriitorii români?

Nimic. Îi ştiu pe Cioran şi pe Eugen Ionesco, care au trăit mult timp în Franţa, dar pe ei îi ştie toată lumea.

Surâsul dumneavoastră în tratarea personajelor nu are şi o picătură de cinism?

E drept, poate fi considerat cinic, pentru că mă distrez pe seama lor. Dar lucrurile sunt mai complicate. Este amestecată şi multă tandreţe în construirea personajelor. Sunt ca nişte prieteni. Sunt oameni pe care doresc să-i transform în personaje de roman, ceea ce înseamnă să-i pun în situaţii complicate, să-i scot din ele... Poate părea cinic, dar, în totalitate, pun multă dragoste în aceşti eroi.

Aveţi modele literare?

Sunt mulţi scriitori pe care i-am admirat. Sunt îndrăgostit de Cehov, Houellebecq... În general, autori cu un accentuat simţ al umorului. Nu mi se pare peiorativ să vrei să te distrezi. Umorul este sufletul creaţiilor mele literare.

Ştiu că v-a apărut un roman la Paris în toamna aceasta. Aveţi un altul pe şantier?

Romanul a apărut la  Gallimard şi este intitulat „Nos separations”. Este vorba despre un cuplu care se desparte şi se împacă iar şi iar. Lucrez acum la un altul. De altfel, lucrez tot timpul.

Nu reuşesc niciodată să mă opresc din scris. Este ca un drog. Probabil mi se trage de la faptul că am fost un adolescent romantic, care scria bilete de dragoste fetelor şi am rămas aşa. Scrisul este o formă de seducţie, cred.

Câte zile rămâneţi la Bucureşti?

Trei. Poţi face o mulţime de lucruri în trei zile. Voi merge la teatru, voi vizita oraşul, iar barul de la hotel este adorabil ca să bei seara un pahar. Da. Poţi face o mulţime de lucruri în trei zile, mai ales dacă nu dormi prea mult.

Chitară şi umor

- După studii de filologie, David Foenkinos (n. 1974, Paris) a cântat într-o formaţie de jazz şi a devenit profesor de chitară. În 2002 a publicat la Gallimard două romane, „L’inversion de la idiotie” (Inversiunea idioţeniei) şi “Entre les oreilles” (Între urechi), distins cu Premiul Bachus şi Premiul Fundaţiei Hachette.

- Urmează “Le potentiel erotique de ma femme” (Potenţialul erotic al soţiei mele, 2004), pentru care primeşte Premiul Roger Nimier, “En cas de bonheur” (În caz de fericire, 2005), “Le Coeur autonome” ( Inima independentă, 2006), “Qui se souvient de David Foenkinos” (Cine îşi mai aminteşte de David Foenkinos, 2007) – Premiul Giono, Nos separations (Despărţirile noastre, 2008).

- Este şi dramaturg, şi scenarist. Semnează piesa “Celibataires”, adaptează “Messie” de Marin Shernman pentru scenă.

- Autorul scenariului de benzi desenate “Pourqoi tant d’amour”.

- I s-a tradus în limba română “Inversiunea idioţeniei. Despre influenţa a doi polonezi” (Paralela 45, 2005), "Potenţialul erotic al soţiei mele" (Humanitas, 2005), "În caz de fericire" (Humanitas, 2008).