Datoria de a ne bucura

sărbătoare creştină, atât subiectiv vorbind, cât şi teologic. Învierea lui Iisus Hristos este, consideră teologii, prima minune pe care Mântuitorul o săvârşeşte asupra lui însuşi.

sărbătoare creştină, atât subiectiv vorbind, cât şi teologic. Învierea lui Iisus Hristos este, consideră teologii, prima minune pe care Mântuitorul o săvârşeşte asupra lui însuşi. Toate celelalte miracole le făcuse direct, pentru oameni. Dar El nu a înviat pentru sine! Întreaga natură şi omul o dată cu ea au fost beneficiarii direcţi ai Învierii.
...În aceste zile de năbădăioasă primăvară, cineva, un ţăran simplu, observa că natura îşi face datoria, omul însă întârzie să şi-o facă la timp şi până la capăt. Iar dacă inundaţiile dramatice se petrec astăzi în mod repetat, tot omul este cel care nu a ştiut să pună temelia pe stâncă şi nici baraje înţelepte. Ignorarea globală a legilor ecologice ar putea să ne aducă prejudicii şi mai mari.
Dar care este datoria omului? Sărbătoarea Paştelui este prilejul în care omul este chemat să-şi amintească de propria sa datorie. Scrierile creştine ne spun că, dacă lumea a fost creată pentru om, omul a fost creat pentru Dumnezeu. Omul este răspunzător pentru buna gestionare a tot ceea ce-l înconjoară din această lume. În funcţie de felul în care va şti să se achite de această datorie, se va putea apropia de Hristos. Ne apropiem de Hristos prin faptele, simţirea şi gândirea noastră. Dar, fiindcă efortul este mult prea greu, Iisus însuşi a coborât în lume pentru a ne ajuta. Asimilând în noi actul Învierii, devenim una cu El. Iisus, care este în inima noastră, vibrează la fiecare respiraţie a omului - fie că vrem, fie că nu, fie că ştim asta sau nu o ştim.
Responsabilitatea omului aflat sub incidenţa hristică ar trebui să determine o alt fel de lume, un alt fel de comportament faţă de semeni, o alt fel de politică. Puţini sunt cei care ţin cont de aceasta, puţini conştientizează datoria noastră care constă în zidirea întru Hristos.
Sărbătoarea Paştelui readuce la suprafaţă tot ceea ce este mai frumos în noi: dragostea pentru omul de lângă tine, dragostea de semeni - oricare ar fi aceştia -, dragostea de această lume cu bunele şi mai puţin bunele din ea. Dragostea de Iisus le întrece pe toate, tocmai fiindcă, prin jertfa Sa de pe cruce şi prin Înviere, Iisus se regăseşte în întreaga creaţie. Suntem chemaţi să iubim aşa cum ne-a iubit El pe noi, până la jertfă.
Un mare teolog ortodox interpreta actul final al jertfei de pe cruce drept un moment în care El şi-a dat Duhul tocmai pentru ca lumea să se lase îmbrăţişată de Duhul Său. Iisus s-a jertfit pentru a "îmbiba" lumea cu o nouă şansă, cu noi vectori ascendenţi.
Celebrând Învierea, avem un bun prilej pentru a uita de necazuri şi pentru a ne bucura. Învierea, evenimentul central al creştinătăţii, poate deveni în fiece clipă evenimentul central al existenţei oricăruia dintre noi. Merită să medităm la acest fapt fie şi cât aprindem o lumânare! Acolo unde punctul de plecare este bucuria, începutul cel bun este făcut. La limita luminoasă, datoria omului este aceea de a se bucura cu bucuria lui Hristos cel Înviat!