Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Dana Războiu, în căutarea perfecţiunii

12 noiembrie 2008, 21:21 |  Autor: Florina Tecuceanu  | 

Dana Războiu, în căutarea perfecţiunii

Dana Războiu, în căutarea perfecţiunii

 

Prezentatoarea de la Kanal D vrea să descopere formula împlinirii personale şi profesionale. După un an şi jumătate de când prezintă jurnalul de ştiri de la ora 18.30 la postul turcesc, Dana Războiu vrea să fie prezentatoarea-aproape-perfectă.

Adevărul:Ce îţi place cel mai mult la Kanal D?

Dana Războiu: Faptul că nu suntem aserviţi politic e un atu pentru noi şi acest lucru cred că îmi place cel mai mult. Singurul nostru “judecător” este telespectatorul şi numai pe el vrem să-l mulţumim.

Cum priveşti acum înapoi, spre TVR?

TVR a fost o şcoală unde m-am format şi am acumulat experienţă. Am acceptat provocarea Kanal D cu inima deschisă căci aveam 11 ani de experienţă şi ştiam că pot contribui la creşterea unui nou post de TV. Există o teorie care spune că e recomandat, pentru a te dezvolta şi a evita plafonarea, să schimbi locul de muncă odată la 5-6 ani.

Spuneai cândva că s-a petrecut o revoluţie în tine după ce ai făcut nişte cursuri...

Da, am urmat cursurile susţinute de Connie Larkin la Landmark Forum. În plus, urmez de mai mulţi ani un program personal de psihanaliză. Sunt multe metode care te pot ajuta în dezvoltarea personală, totul este să îţi doreşti acest lucru şi să fii deschis să le urmezi.

Am primit asigurări că imaginea ta nu este rezultatul programului Photoshop.Cum reuşeşti să te menţii atât de bine?

Mulţumesc pentru compliment. Efectul este rezultatul unui program bazat pe sport şi regim alimentar. Aproape zilnic merg la sala de fitness. Am un antrenor personal care îmi este şi sfătuitor pe probleme de nutriţie. Vara îmbin această plăcere cu liniştea naturii, aşa că obişnuiesc să fac jogging în parc. Mă pasionează tot ce ţine de nutriţie - mi-am cumpărat de pe Amazon cărţi de specialitate, iar, după ce am “studiat”, am decis să adopt regimul “clean diet”, după denumirea în engleză.

Ce nelinişti are Dana Războiu, fosta absolventă de Psihologie?

Lupt cu frica de greşeală - mi-e mereu teamă că am să greşesc, că n-am să fiu perfectă - şi lupt cu o vinovăţie generală. Mă lupt cu “traumele” copilăriei, cu copilul oprimat din mine. Nu vreau să înţelegeţi că am fost un copil chinuit, ci dimpotrivă, însă mentalităţile de atunci ale părinţilor noştri şi-au lăsat amprenta asupra generaţiei noastre.

Unde te situezi: mai aproape de carieră sau de copil?

E o alegere imposibil de făcut. Nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva. Îi datorez copilului meu evoluţia mea personală. El mă ajută să mă transform, este prima fiinţă în faţa căreia eu sunt cea care sunt de fapt...  Cine a făcut un demers de autocunoaştere va înţelege ce vreau să spun, cine nu, va avea probabil îndoieli la vorbele mele.

Este mai uşoară comunicarea între parteneri când ambii lucrează în domeniul comunicării?

Comunicarea ţine de persoane şi nu de meserii. Relaţia mea cu soţul meu nu are nicio legătură cu meseria noastră, cu ce se ocupă fiecare sau unde lucrează. Mai degrabă sunt importante angajamentul şi dorinţa fiecăruia de a fi fericit.

Lupt cu frica de greşeală - mi-e mereu teamă că am să greşesc, că n-am să fiu perfectă - şi lupt cu o vinovăţie generală   Dana Războiu   prezentator TV
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole