Dan Ilie Morega face agenda procurorilor DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL Gorj susţine că vorbea despre cotizaţiile neonorate de unii membri de partid Procurorii anticorupţie s-au autosesizat în legătură cu posibilitatea săvârşirii de către

Liderul PNL Gorj susţine că vorbea despre cotizaţiile neonorate de unii membri de partid

Procurorii anticorupţie s-au autosesizat în legătură cu posibilitatea săvârşirii de către liderul suspendat al filialei PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.

Decizia DNA a venit după ce Realitatea TV a prezentat o înregistrare audio în care Morega cerea reprezentanţilor unor instituţii de stat bani pentru campania electorală ce urma să fie desfăşurată pentru alegerile europarlamentare de formaţiunea politică pe care acesta o reprezintă. În replică, Morega a spus că era vorba despre cotizaţii neonorate la timp. Vestea că DNA s-a autosesizat în acest caz a fost "bine-venită" pentru Morega, care susţine că el însuşi a sunat la Serviciul Teritorial Anticorupţie Târgu Jiu pentru a solicita o anchetă în acest caz, dar că nu i-a răspuns nimeni la telefon.

Liderul suspendat al PNL se lasă "spânzurat" dacă a greşit

"În aceste condiţii, am făcut o adresă scrisă la Curtea de Conturi pentru că găsesc bine-venit orice control care poate clarifica lucrurile cât mai repede. O mai spun o dată, dacă se va demonstra că un leu de la o instituţie publică a ajuns în conturile partidului, poate să facă cine ce vrea cu mine, inclusiv să mă spânzure", a precizat preşedintele suspendat al PNL Gorj. Acesta a găsit şi un ţap ispăşitor pentru situaţia creată. "A fost o comandă a PD", a spus Morega.

Autosesizare doar când se vrea

Autosesizarea vine la nicio lună de când reprezentanţii DNA declarau public că "agenda de lucru a procurorilor nu se stabileşte în funcţie de declaraţiile conjuncturale ale persoanelor publice". "Afirmaţii rostite în spaţiul public cu formulări extrem de vagi, de tipul <> , <> , <> şi care conţin numai frânturi de informaţii ambigue despre presupuse infracţiuni de corupţie, nu generează automat obligaţia procurorilor de a se sesiza imediat din oficiu cu privire la presupusele fapte, doar pe baza respectivelor afirmaţii", mai preciza DNA. Procurorii anticorupţie subliniau că "o persoană oficială care are cunoştinţă sau află de săvârşirea unor fapte penale are posibilitatea, potrivit legii, să sesizeze organele de urmărire penală". Aceste declaraţii veneau în contextul în care preşedintele Traian Băsescu şi fostul ministru al economiei au spus în cadrul unei emisiuni tv că au cunoştinţă de unele fapte de corupţie, fără a fi însă foarte precişi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite