Cei 14.000 de angajaţi de la Uzina Dacia se întorc la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei 14.000 de angajaţi de la Uzina Dacia se întorc la serviciu
Cei 14.000 de angajaţi de la Uzina Dacia se întorc la serviciu

Uzina Dacia va relua producţia pe data de 31 august, când cei 14.000 de muncitori se întorc la muncă după un concediu de o lună de zile, potrivit NewsIn.


Cei 14.000 de muncitori de pe platform Mioveni, mai precis din Uzina Dacia şi filialele sale, vor avea un program normal, în trei schimburi. Tot de luni se vor întoarce la serviciu şi angajaţii furnizorilor Uzinei Dacia.

Comenzile nu au fost afectate

Angajaţii Uzinei Dacia s-au aflat în concediu de odihnă începând cu 3 august. În această perioadă s-au executat lucrări de mentenanţă, întreţinere sau reparaţii. De asemenea, fiecare departament a avut cel puţin câte un om care a asigurat permanenţa. Comenzile nu au fost afectate pentru că, începând cu data de 23 mai şi până la sfârşitul lunii iulie 2009, salariaţii Dacia au lucrat în zilele de sâmbătă, în două schimburi. Astfel, au reuşit să asigure stocuri pentru perioada de o lună de întrerupere a activităţii.
O mare parte a producţiei s-a dus la export
Dacia a comercializat pe piaţa autohtonă, în primul semestru din acest an,  peste 23.000 de vehicule, în scădere cu 49,5% faţă de perioada similară din anul 2008. Totuşi, datele de la export arată că producătorul de la Mioveni a vândut cu 60% mai multe maşini, mai precis 130.000 de unităţi, comparativ cu primele şase luni ale anului trecut.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite