DEZBATERE ADEVĂRUL Monarhia salvează România?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai
Regele Mihai

România se confruntă, în ultima perioadă, cu o situaţie politică din ce în ce mai tensionată. Preşedintele ţării a fost suspendat, justiţia este zguduită din temelii, avem un premier acuzat de plagiat şi urmează, la finele lunii, referendumul privind demiterea preşedintelui.

În acest context, cititorii „Adevărul" sunt invitaţi să răspundă, pe pagina de Facebook, întrebării: „Monarhia ar salva România?". Ar putea constitui Monarhia cu adevărat o opţiune pentru România? În secţiunea de comentarii, cititorii pot să îşi argumenteze răspunsul cu privire la această întrebare.

Peste 150 de persoane au răspuns, până acum, pe pagina de Facebook - majoritatea considerând că Monarhia ar putea reprezenta colacul de salvare pentru români şi pentru România.

Ţara e condusă de popor. Atât timp cât poporul doarme şi se lasă furat şi manevrat - spune Florin Liviu Nistor

Nuuuu... uitaţi-vă la spanioli... ţara arde, regele merge la vânătoare şi la meciuri... ce folos? - este de părere Liliana Ardelean

Monarhia cu siguranţă ar putea să mai salveze România! Pentru că românii au nevoie de cineva la cârmă care să ştie să-i conducă, după norme morale, de conduită şi strategice, românii nu ştiu ce să facă cu democraţia, nu sunt proiectaţi genetic să supravieţuiască, au nevoie de reguli stricte! - crede Amyra Rayma

Nu este vorba de salvare. În primul rând, Coroana Regală „română" ar trebui să îşi asume greşelile trecutului şi să le recunoască. Pe urmă, noi, ROMÂNII, vom decide dacă credem că este mai bine cu monarhie sau republică! - scrie pe Facebook Clujeanul Rareşdan

Exemplarele de lideri de după 89 demonstrează faptul că trebuie ceva schimbat. României îi trebuie un lider care nu determină un scandal politic de fiecare dată când deschide gura - Marius Cirţiu

„Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie". Ce frumos spune... avem nevoie de o conducere a acestei ţări fără apartenenţă politică, în caz contrar vom merge din rău în mult mai rău, cum se va întâmpla şi acum, dacă va fi demis Băsescu - crede Marian Baciu

Ţara poate fi salvată de români, prin muncă şi atitudine responsabilă. Dacă de 20 de ani continui să votezi răul cel mai mic şi ţi se pare o idee bună, asta meriţi. Ţara asta are nevoie de oameni întregi, nu de salvatori - arată Cristi Donici

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite