Czernowitz şi Cernivtsi

Cernăuţi e atestat pentru prima oară în 1408, preluat, în 1775 de austrieci (de unde şi numele „mica Vienă”) şi devenit apoi, în vâltoarea secolului XX românesc, din 1919, sovietic, în

Cernăuţi e atestat pentru prima oară în 1408, preluat, în 1775 de austrieci (de unde şi numele „mica Vienă”) şi devenit apoi, în vâltoarea secolului XX românesc, din 1919, sovietic, în 1940-41, din nou românesc, până în 1944, apoi iar sovietic şi, în cele din urmă, din 1991, ucrainean.

Ieri. În perioada austriacă, oraşul a înflorit: s-au pus bazele infrastructurii, s-au deschis şcoli şi universităţi, s-a construit practic o bună parte din oraş. Tot atunci, oraşul a devenit mai internaţional ca niciodată - o enclavă culturală în care evrei, români, nemţi, polonezi, ucraineni şi ruşi, ortodocşi, catolici şi mozaici trăiau în relativă armonie.

Printre edificiile oraşului se numără şi o casă cu renume tragic, care a adăpostit, pe rând, sediile Siguranţei, ale Gestapoului, ale NKVD, mai târziu, KGB şi în ale cărei beciuri au pierit brutal victime nenumărate.

Azi. De curând, în octombrie, s-au sărbătorit 600 de ani de la prima atestare documentară a oraşului, eveniment care i-a adus laolaltă, suprarealist, pe Toto Cutugno, pe preşedintele Iuşcenko şi pe Karl Habsburg (prinţul moştenitor, virtualmente), venit special din Austria.

Din programul încărcat al acestuia din urmă făcea parte punerea pietrei de fundaţie pentru o viitoare statuie a Kaiserului Franz Josef. Dar nu în vechiul loc, în care s-a aflat până în 1918, ci în faţa infamei clădiri de care vorbeam. O manevră vicleană a autorităţilor locale, menită să muşamalizeze trecutul recent, prin evocarea bombastică a unui trecut poleit, cu perspectivă europeană. Bietul împărat!