Cuvinte de duminică:De ce e greu să alergi

Când vrei să alergi, dar să alergi serios, nu cinci minute, în joacă, începutul e cel mai greu. E greu să te smulgi din inerţia falsului confort, în care muşchii stau degeaba.

E greu să sacrifici somnul dulce de dimineaţă, cafeaua băută în tihnă, ţigările trase cu nesaţ, lenevitul în canapea şi drumurile cu maşina.E greu ­să-ţi­ pui corpul să sufere, să lupte pentru fiecare pas în plus, pentru fiecare gură de aer, pentru fiecare kilogram pierdut.

Şi, culmea, exemplul celor care fac sport pare imposibil de urmat, aproape te striveşte: e atâta muncă şi suferinţă în lupta lor zilnică cu ei înşişi, încât inevitabil te întrebi dacă eşti în stare de aşa ceva.

Probabil că toţi ajungem într-un moment critic, în care simţim că nu mai suportăm deformarea fizică şi psihică impusă de stilul de viaţă nesănătos în care ne complacem, învăluiţi de un fals sentiment de siguranţă. Pentru unii, acesta e momentul în care realizează că nu mai pot continua aşa şi decid să facă ceva pentru a-şi schimba viaţa.

Cel mai greu când începi să alergi nu este în prima zi în care simţi că ţi se taie picioarele, că plămânii mai au puţin şi plesnesc, că sângele îţi gâlgâie prin toate venele, iar creierul te bombardează cu mesaje false.

Cel mai greu e în prima săptămână şi în prima lună, când trebuie să repeţi şi să depăşeşti ceea ce ai făcut până atunci, când te doare tot corpul, când te simţi un Sisif, când ai senzaţia că nu progresezi deloc. Nu-i adevărat că nu avem timp, bani sau unde să mergem când preferăm să nu facem sport. Aici e ceva mai mult. E vorba de puterea de a îndura şi de a continua. Din cauza asta am renunţat înainte de a începe să alerg.