O nouă "Cutiuţa Muzicală" pentru copiii melomanis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mici dintre melomani, dar şi cei care doresc să se bucure de amintiri din copilărie au acum parte de o nouă surpriză muzicală! Începând cu această săptămână, MediaPro Music

Cei mai mici dintre melomani, dar şi cei care doresc să se bucure de amintiri din copilărie au acum parte de o nouă surpriză muzicală! Începând cu această săptămână, MediaPro Music lansează cel de-al doilea volum din "Cutiuta Muzicala - Cele mai frumoase cântecele", o ediţie specială a colecţiei "Cutiuţa Muzicală".

Astfel, cei mici, cei care îşi doresc melodii vesele şi optimiste, dar şi cei care au ratat vreun cântecel din colecţia Cutiuţelor au acum ocazia să-şi întregească colecţia cu cele mai iubite melodii pentru copii din primele cinci "Cutiuţe Muzicale" lansate în colaborare cu Liliana Ştefan.

"Cutiuţa muzicală - Cele mai frumoase cântecele" conţine cele mai fredonate 15 melodii încă de la primul album şi până la "Cutiuţa muzicală 5", toate orchestrate şi înregistrate cu vocile unor mămici şi tătici celebri. Astfel, cei care vor dori să aibă în casă noul album îi vor putea asculta pe unii dintre cei mai cunoscuţi părinţi din showbiz-ul românesc: Loredana, Mihaela Rădulescu, Oana Cuzino, Virgil Ianţu, Ilie Năstase, Mircea Baniciu, Dan Bittman, Anca Ţurcaşiu, Alin Oprea sau Daniela Nane, interpretând într-o manieră inedită cântecele realizate şi culese de Liliana Ştefan.

Ideea proiectului "Cutiuţa Muzicală" a încolţit acum şapte ani în mintea Lilianei Ştefan, devenind în scurt timp un brand iubit de toţi copiii. Acum, după şase albume lansate, două "Cutiuţe cu poveşti" şi alte două albume cu melodii de leagăn, MediaPro Music se află în pragul lansării pe piaţă a unui proiect care conţine cele mai fredonate cântecele de pe întreaga colecţie.

Copiii, părinţii şi bunicii vor putea fredona alături de artişti melodii precum: "Uf de i-ar vedea pisica", "Gospodina", "Melcul supărat", "Găinuşa moţată", "Pupăza din tei", "Motanaş motănel" şi multe alte piese amuzante şi vesele menite să-i binedispună pe cei care le ascultă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite