Cursurile vor fi reluate joi în toate şcolile din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii revin la cursuri
Elevii revin la cursuri

Cursurile vor fi reluate joi în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Capitală, după trei zile în care elevii nu au învăţat din cauza blocării căilor de acces spre şcoli şi grădiniţe, a anunţat, miercuri, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

În Capitală, cursurile au fost suspendate de luni după-amiază până miercuri în toate unităţile de învăţământ. Luni au avut program normal doar elevii din învăţământul primar şi preşcolar, cei care învaţă după-amiază fiind anunţaţi că au fost suspendate cursurile.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti preciza că a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Capitală în urma informaţiilor primite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti şi a condiţiilor dificile de acces către unităţile de învăţământ.

Inspectorul general şcolar al Capitalei, Cristian Alexandrescu, declara pentru Mediafax că nu sunt probleme speciale în şcoli, dar trebuie curăţate căile de acces spre unităţile de învăţământ.

Cursurile au fost suspendate marţi şi miercuri în toate unităţile de învăţământ din Bucureşti şi judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Olt, Ilfov şi Giurgiu.

Decizia de suspendare a cursurilor a fost dispusă luni, printr-un ordin al Ministrului Educaţiei, în condiţiile în care meteorologii au emis cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru Bucureşti şi 19 judeţe până miercuri iar alte 17 judeţe au fost avertizate cu cod galben.

În Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov avertizarea cod portocaliu a fost ridicată miercuri dimineaţă, iar în Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi şi Vrancea urmează să fie ridicat la ora 22.00.

De miercuri seara intră în vigoare codul galben de ger în aproape toată ţara. Potrivit avertizării, până duminică, la ora 10.00, va fi ger în toată ţara, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când temperaturile minime vor fi general între -25 şi -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite