Cursuri de autoapărare pentru cei mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul „Shisei Ju Jutsu“ din Constanţa organizează selecţii pentru copii încă de la vârsta de cinci ani. Sala Liceului cu Program Sportiv din Constanţa a devenit neîncăpătoare la cursurile de ju jutsu.

Copiii vin în număr foarte mare pentru a deprinde tainele unui sport străvechi. Vicepreşedintele asociaţiei „Shisei Ju Jutsu” din Constanţa, Gheorghe Horia Anton, a declarat pentru „Adevărul Sporturi” că clubul de pe litoral este alături de cei mici. „Avem două grupe. Una de începători, acolo unde trecem prin etapele de iniţiere şi de formare, şi una de performanţă, care deja participă la concursuri”, a completat Anton.

Oficialul de la „Shisei Ju Jutsu” a completat: „Cei mici vin în număr foarte mare la noi şi sunt dornici să înveţe cât mai multe şi să se ferească de pericolele de pe stradă. De fapt, la grupa de iniţiere urmărim numai acest lucru, acela de a le transmite cursanţilor cunoştinţele noastre în ceea ce priveşte autoapărarea. Nu pot să spun că există o vârstă anume de la care să se înceapă practicarea acestei discipline, însă noi avem sportivi care au început iniţierea la vârsta de cinci ani”.

Această disciplină pune accentul mai mult pe „trucuri”, astfel că elementele de bază sunt flotările şi genuflexiunile. Încă de la primul antrenament se învaţă cum să faci „o priză” de mână. Pas cu pas, micuţii vor deprinde tehnici complexe precum loviturile la mâini şi la picioare.

În ceea ce priveşte grupa a doua, cea de performanţă, acolo lucrurile nu mai sunt la fel de simple. „După aproape doi ani de muncă poţi participa în competiţii. Trebuie să parcurgi însă nişte etape şi să înţelegi perfect fenomenul. Cursanţii care-şi dau seama de acest lucru rămân la noi şi participă la întreceri. Toţi au rezulate foarte bune şi ne mândrim cu ei”, a completat Gheorghe Horia Anton.

DENUMIREA CLUBULUI VINE DIN LIMBA JAPONEZĂ

Părinţii care doresc să-şi îndrume copii către un sport de autoapărare o pot face în Constanţa la clubul „Shisei Ju Jutsu“, asociaţie care are propria pagină de web: www.ju-jutsu.ro.

Pentru cei care nu pot accesa internetul, numerele de telefon 0723.746.231 sau 0741.157.263 le stau la dispoziţie zilnic, între orele 10.00 şi18.00. Antrenamentele au loc în fiecare miercuri, timp de două ore, de la 18.00 la 20.00, iar sâmbăta şi duminica acestea se desfăşoară dimineaţa, de la 10.00 la 12.00.

Gheorghe Horia Anton a precizat că denumirea clubului din Constanţa vine din limba japoneză. „Nu am fost noi cei care am ales-o. Am avut un prieten care m-a îndrumat către acest nume, Shisei însemnând în Japonia «înţelegerea superioară a realităţii». Vrem să le arătăm tuturor că aici se face nu numai performanţă, ci se respectă şi tradiţiile acestei minunate discipline, ju jutsu. Este adevărat că România nu a ajuns la un nivel de cunoaştere foarte ridicat, însă, în timp, ju jutsu va fi un sport care va fi practicat de multă lume”, a încheiat Gheorghe Horia Anton. Mai mult, în vacanţele şcolare, cursanţii beneficiază de tabere la munte sau la mare, aşa cum s-a întâmplat şi în vara anului trecut, când sportivii asociaţiei au mers în cantonament la Mamaia.

image

Clubul nostru are instructori specializaţi pentru toate categoriile de vârstă, fie că este vorba de începători sau de avansaţi

image


Gheorghe Horia Anton
vicepreşedinte
 „Shisei Ju Jutsu“

Cluburi de ju jutsu

Ju Jutsu Club Bucureşti. Pagina de web: www.jujitsuclub.ro

Behring Timişoara. Pagina de web: www.bjj.ro

SG Sakura Reghin. Pagina de web: www.jujutsu.webblog.ro

Shisei Constanţa. Pagina de web: www.ju-jutsu.ro

Pentru detalii consultaţi paginile de web.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite