Curentul golfului e bine mersi
0Deşi oamenii de ştiinţă s-au temut că din cauza încălzirii globale curentul golfului, care circulă apele reci şi calde din oceanele Atlantic şi Indian, se va opri, măsurătorile
Deşi oamenii de ştiinţă s-au temut că din cauza încălzirii globale curentul golfului, care circulă apele reci şi calde din oceanele Atlantic şi Indian, se va opri, măsurătorile efectuate în primele două luni ale acestui an au dovedit că viteza acestui curent n-a scăzut deloc!
Profesorul de oceanografie Suzan Lozier, de la Universitatea Duke, spune că nu există nicio dovadă concretă în sprijinul teoriei care a stat la baza filmului "The Day After Tomorrow".
Apele calde de la tropice continuă să încălzească ţărmurile Marii Britanii, în timp ce apele reci de la Polul Nord continuă să circule pe fundul Oceanului Atlantic, îndreptându-se spre tropice. Lozier spune că persoanele care au emis ipoteza au gândit-o numai din punct de vedere termic, dar au neglijat efectul schimbării salinităţii asupra acestui circuit.
Apa mai sărată este mai grea şi coboară mai repede pe fundul oceanului, atenuând efectul schimbărilor de temperatură.