Curat murdar!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se spune că oamenii de geniu sunt distraţi. Că au manii, obsesii. În fond, mici defecte pardonabile, în comparaţie cu profunzimea gândirii lor. Un caz ar fi cel al marelui Louis Pasteur,

Se spune că oamenii de geniu sunt distraţi. Că au manii, obsesii. În fond, mici defecte pardonabile, în comparaţie cu profunzimea gândirii lor. Un caz ar fi cel al marelui Louis Pasteur, recunoscut drept "părintele microbiologiei moderne". Cercetările sale au revoluţionat atât industria alimentară, cât şi cea medicală. El a pus bazele microbiologiei, a inventat vaccinarea, imunizarea şi pasteurizarea. Studiile sale asupra microbilor, bacteriilor şi a efectelor contaminării s-au transformat însă într-o adevărată manie personală. Pasteur ajunsese obsedat de igienă şi de pericolul unei posibile infectări. La masă, îşi ştergea de câteva ori farfuria şi rădea pâinea până la miez, fie că se găsea acasă, fie că era invitat. Revista "Viaţa Românească" redă şi un incident amuzant. Odată, la un banchet, Pasteur fu rugat să spună câteva cuvinte. Tema aleasă? Aţi ghicit: pericolul microbilor. Pentru a fi şi mai convingător, făcu o mică demonstraţie comesenilor: luă un ciorchine de strugure pe care-l spălă îndelung în paharul său, arătând apoi apa tulbure care conţinea miliarde de microbi. Asistenţa încremeni de groază la gândul teribilei morţi care se afla în pahar.
După terminarea discursului, însă, însetat şi distrat, Pasteur bău calm... miliardele de microbi, continuând conversaţia începută cu vecinul de masă. Gestul nu i-a fost fatal, cum probabil se aşteptau unii dintre cei prezenţi la evenimentul rămas de pomină. Marele savant francez (1822 - 1895) a murit la o vârstă destul de înaintată, în urma unui atac de paralizie. Ce legătură are această mică istorioară cu reţeta care urmează? Doar ciorchinele de strugure, pe care nu trebuie să-l privim ca pe un depozitar terifiant de microbi, ci ca pe un biet fruct extrem de sănătos. Dar nu uitaţi să-l spălaţi înainte de a-l folosi!

Medalioane de pui cu sos de struguri
Pentru 2 porţii
Ingrediente: 100 g orez cu bobul lung, sare, 250 g boabe de struguri albi şi negri, 200 g file de piept de pui, 1 fir de praz, 1 lingură ulei, piper, 75 ml vin alb, 200 ml supă de legume, 1 lingură făină
Mod de preparare: Se fierbe orezul în apă clocotită cu sare cca 20 de minute la foc slab. Între timp, se spală strugurii, se taie în jumătate şi se scot sâmburii. Carnea se spală, se şterge şi se taie în 4 bucăţi. Prazul se curăţă, se spală, se desprind 4 foi verzi, restul se taie mărunt. Bucăţile de carne se învelesc în foile de praz şi se prind cu scobitori. Se încinge uleiul într-o tigaie, se prăjesc medalioanele de pui cca 5 minute. Se condimentează cu sare, piper, se adaugă prazul tocat şi se prăjesc împreună 3 minute. Se sting cu vin, se adaugă supa de legume şi se lasă să fiarbă la foc iute. Se scot medalioanele şi se ţin la cald. Se pune făina în sosul din tigaie, se amestecă puţin, apoi se adaugă strugurii, sare şi piper după gust, şi se dau în clocot. Se servesc medalioanele cu sosul de struguri şi garnitură de orez.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite